Un avion de pasageri al unei companii ucrainene, cu 180 de persoane la bord, s-a prăbuşit, miercuri dimineaţă, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran, aparent din cauza unor probleme tehnice, relatează site-ul agenţiei Reuters, citând presa iraniană.

UPDATE Televiziunea de stat din Iran a anunţat că toţi cei 180 de oameni aflaţi la bordul aeronavei au murit

Potrivit presei din Iran, avionul Boeing 737-800 s-a prăbuşit în apropiere de Parand, o suburbie la sud-vest de Teheran, la scurt timp după decolare, scrie AlJazeera.

Agenţiile Fars şi ISNA au relatat că avionul s-a prăbuşit din cauza unor probleme tehnice.

Momentan nu este există mai multe informaţii despre situaţia persoanelor aflate la bordul aeronavei.

Informaţiile preliminare indică faptul că aeronava se îndrepta spre Kiev, potrivit site-ului postului BBC News.

Autorităţile iraniene au trimis echipe de salvare în zona din apropierea aeroportului unde s-a prăbuşit aeronava ce aparţinea companiei Ukraine International Airlines, a declarat Reza Jafarzadeh, un purtător de cuvânt al Organizaţiei de Aviaţie Civilă din Iran, citat de Reuters.

“Avionul este în flăcări, dar am trimis echipe (…) şi poate vom putea salva unii pasageri”, a afirmat Pirhossein Koulivand, directorul serviciului iranian pentru situaţii de urgenţă.

Nu este clar dacă există vreo legătură între acest incident aviatic şi confruntarea SUA-Iran. Aeronava s-a prăbuşit în apropierea Teheranului la doar câteva ore după ce Iranul a lansat mai multe rachete balistice spre baze militare din Irak, vizând forţele americane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0491523639.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0491523639.jpgrootstireaUncategorised
Un avion de pasageri al unei companii ucrainene, cu 180 de persoane la bord, s-a prăbuşit, miercuri dimineaţă, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran, aparent din cauza unor probleme tehnice, relatează site-ul agenţiei Reuters, citând presa iraniană. ...