Preşedintele Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, a declarat că săptămâna aceasta va fi introdusă şi votată o rezoluţie privind puterile de război pentru a limita acţiunile militare ale preşedintelui american Donald Trump în ceea ce priveşte Iranul., potrivit Reuters.

Imaginea articolului Preşedintele Camerei Reprezentanţilor: Congresul va vota o rezoluţie pentru a limita acţiunile militare ale lui Donald Trump în Iran

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor: Congresul va vota o rezoluţie pentru a limita acţiunile militare ale lui Donald Trump în Iran

„Această rezoluţie este similară cu rezoluţia introdusă de senatorul Tim Kaine în Senat”, a declarat Pelosi într-un comunicat

„Rezoluţia reafirmă responsabilităţile de supraveghere stabilite de mult timp de către Congres, prin mandatarea ca, în cazul în care nu se iau măsuri la nivelul Congresului, ostilităţile militare ale administraţiei cu privire la Iran încetează în termen de 30 de zile”, a adăugat aceasta.

Rezoluţia va obţine cel mai probabil aprobarea în Cameră, care estecondusă de democraţi, dar perspectivele de trecere sunt mai puţin sigure în Senat, care este controlat de colegii republicani ai lui Trump, mulţi dintre ei spunând că susţin acţiunea preşedintelui împotriva Iranului.

Parlamentul irakian a cerut ca trupele americane şi ale altor state străine să plece pe măsură ce reacţiile împotriva uciderii de SUA a generalului iranian a crescut, iar Trump a plusat ameninţând cu atacarea siturilor culturale iraniene, în cazul în care Iranul se va răzbuna.

Trump a ameninţat, de asemenea, cu sancţiuni împotriva Irakului şi a spus că, dacă trupele americane vor trebui să plece, guvernul irakian va trebui să plătească Washingtonului costurile bazei militare aeriene americane „extraordinar de scumpe” din Irak.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/hepta-4847306.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/hepta-4847306-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, a declarat că săptămâna aceasta va fi introdusă şi votată o rezoluţie privind puterile de război pentru a limita acţiunile militare ale preşedintelui american Donald Trump în ceea ce priveşte Iranul., potrivit Reuters. ...