Mai mulţi medici din Spitalul Floreasca protestează faţă de demiterea de la şefia Secţiei de Chirurgie a medicului Mircea Beuran şi anunţă că, „pentru a se proteja reciproc”, vor întrerupe activitatea şi vor asigura asistenţa medicală numai pentru urgenţe.

Imaginea articolului Medicii de la Floreasca întrerup activitatea după demiterea lui Beuran: Pentru a ne proteja reciproc / Reacţia Spitalului

Reacţia medicilor de la Spitalul Floreasca după demiterea lui Mircea Beuran: „Pentru a ne proteja reciproc”

„Comunitatea medicală din Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca doreşte să îşi exprime îngrijorarea faţă de felul în care este tratat un incident medical regretabil şi de lipsa respectului şi deontologiei a tuturor celor implicaţi. Este îngrijorător cum este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu şi a unuia dintre cele mai renumite spitale din România. Este regretabil că inainte de finalizarea oricărei anchete să fie demis din funcţie prof. dr. Mircea Beuran”, se arată în comunicatul semnat de mai mulţi medici de la Floreasca.

Aceştia solicită Ministerului Sănătăţii să ancheteze incidentul, dar mai ales situaţia care a permis ca acest incident să se întâmple.

„Dorim să semnalăm că situaţia spitalului este extrem de gravă şi că această situaţie se poate repeta în fiecare zi oricărui medic care îşi desfăşoară activitatea în spital. În aceste condiţii, medicii au decis întreruperea activităţii atât în interesul nostru, cât şi al pacienţilor, pentru a ne proteja reciproc. Vom asigura asistenţa medicală numai pentru urgenţele majore conform legislaţiei în vigoare”, mai precizează sursa citată.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni, că că Mircea Beuran a fost demis de la şefia Secţiei de Chirurgie din Spitalul Floreasca, după ce cercetarea efectuată de conducerea unităţii arată femeia a ars din cauza unei erori umane a echipei operatorii. Medicii, asistentele şi spitalul au primit amenzi de 30.000 lei.

Opriţa, despre protestul medicilor de la Floreasca: Orice manifestare trebuie să respecte litera legii

Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, a declarat că medicii care au anunţat că întrerup activitatea după ce medicul Mircea Beuran a fost demis de la şefia Secţiei de Chirurgie au dreptul să protesteze, însă orice astfel de manifestare trebuie să respecte prevederile legale.

„Persoanele care au semnat acest lucru au dreptul să protesteze şi nimeni nu le îngrădeşte dreptul de a protesta. Mai departe, nu cunosc faptul că ar fi spus că întrerup lucrul. Atragem atenţia că orice manifestare de protest trebuie să respecte prevederile legale şi litera legii. Cred că, înainte de a protesta, colegii trebuie să ia act de rezultatele acestei ancehte interne şi despre modul în care s-au petrecut faptele ca atare”, a declarat dr. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Reprezentantul spitalului a mai precizat că a avut loc o întâlnire cu Vasile Cepoi, preşedintele Autorităţii Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), după ce a fost suspendată acreditarea unităţii spitaliceşti.

„Spitalul nostru a depus acel plan de conformare şi de revizuire a procedurilor interne care să genereze cât mai multe riscuri pentru pacienţi şi în urma acestor discuţii au rezultat câteva concluzii importante, şi anume că acest plan va fi implementat la nivelul spitalului până în data de 13, urmând ca apoi să se deruleze o perioadă de monitorizare de circa o lună, după care să urmeze evaluarea acestei autorităţi în vederea stabilirii modului în care a fost au fost aplicate aceste revizuiri”, mai spune Opriţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/7455095-mediafax-foto-marian-ilie-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/7455095-mediafax-foto-marian-ilie-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mai mulţi medici din Spitalul Floreasca protestează faţă de demiterea de la şefia Secţiei de Chirurgie a medicului Mircea Beuran şi anunţă că, „pentru a se proteja reciproc”, vor întrerupe activitatea şi vor asigura asistenţa medicală numai pentru urgenţe. ...