Armata americană a transmis, luni seară, Guvernului de la Bagdad că se va repoziţiona în sensul unei retrageri în siguranţă a trupelor din Irak, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.

Imaginea articolului Armata SUA a anunţat Guvernul de la Bagdad că se retrage din Irak

Statele Unite au anunţat că se retrag din Irak Foto: Profimedia Images

Generalul William H. Seely, comandantul SUA responsabil de operaţiunile militare din Irak, a transmis luni seară armatei irakiene că militarii americani “vor fi repoziţionaţi în scopul unei retrageri din Irak în mod securizat şi eficient”, conform copiei unei scrisori oficiale obţinute de Agenţia France-Presse.

“Respectăm decizia suverană a Irakului prin care ni se solicită retragerea trupelor”, a precizat generalul William H. Seely.

Parlamentul Irakului a adoptat, duminică, o rezoluţie prin care cere Guvernului să evacueze militarii americani din Irak, în urma raidului aerian al SUA prin care a fost asasinat generalul iranian Qasem Soleimani.

Premierul Irakului, Adel Abdul Mahdi, i-a transmis luni ambasadorului SUA la Bagdad, Matthew Tueller, că ambele părţi trebuie să coopereze în privinţa retragerii trupelor americane. “Premierul a evidenţiat importanţa cooperării reciproce în privinţa implementării rezoluţiei Parlamentului irakian în sensul retragerii trupelor străine. Relaţiile dintre Irak şi Statele Unite trebuie aşezate pe baza adecvată. Premierul irakian a subliniat că situaţia actuală este periculoasă şi că pot apărea consecinţe, astfel că Irakul va face totul pentru a evita izbucnirea unui război deschis”, a anunţat Guvernul de la Bagdad.

Statele Unite au aproximativ 5.000 de militari în Irak, implicaţi în misiuni de instruire a serviciilor de securitate irakiene pentru contracararea reţelei teroriste Stat Islamic.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/militari-sua-irak-prf.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/militari-sua-irak-prf-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Armata americană a transmis, luni seară, Guvernului de la Bagdad că se va repoziţiona în sensul unei retrageri în siguranţă a trupelor din Irak, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro. ...