Aproximativ 54.000 de locuitori din oraşul italian Brindisi au fost evacuaţi duminică în timpul operaţiunii de dezamorsarea a unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial, informează site-ul postului Euronews.

Imaginea articolului Peste 50.000 de locuitori au fost evacuaţi din oraşul Brindisi din Italia după descoperirea unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial

Peste 50.000 de locuitori au fost evacuaţi din oraşul Brindisi după descoperirea unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial

Autorităţile italiene au transmis că se crede că bomba a fost lansată de aviaţia britanică în anul 1941. Dispozitivul are o lungime de aproximativ 1 metru şi conţine 40 de kilograme de dinamită.

Bomba a fost descoperită, luna trecută, în cursul lucrărilor de renovare la o sală de cinema.

Locuitorii oraşului au fost nevoiţi să părăsească clădirile aflate pe o rază de 1,5 kilometri de locul unde s-a descoperit bomba.

Aeroportul din zona oraşului, o gară, două spitale şi o închisoare au fost temporar închise pe perioada operaţiunii de dezamorsare.

Duminică după-amiază, autorităţile au confirmat că dispozitivul exploziv a fost dezamorsat cu succes, bomba urmând să fie dusă într-un loc izolat pentru a fi detonată în mod controlat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/whatsapp-image-2019-08-28-at-20-07-53-1-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/whatsapp-image-2019-08-28-at-20-07-53-1-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Aproximativ 54.000 de locuitori din oraşul italian Brindisi au fost evacuaţi duminică în timpul operaţiunii de dezamorsarea a unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial, informează site-ul postului Euronews. Peste 50.000 de locuitori...