Nouă persoane, suspectate de omor şi abuz de putere, au fost arestate în Albania în legătură cu prăbuşirea mai multor clădiri în urma unui seism care s-a soldat cu decesul a 51 de oameni, informează BBC News online.

Imaginea articolului Nouă persoane au fost arestate în legătură cu prăbuşirea mai multor clădiri în urma seismului de luna trecută din Albania

Nouă persoane au fost arestate în legătură cu prăbuşirea mai multor clădiri în urma seismului de luna trecută din Albania

Două dintre persoanele arestate deţineau hoteluri care s-au prăbuşit în oraşul Durres, una din zonele cele mai grav afectate.

Ambele hoteluri fuseseră construite în mod ilegal. După căderea comunismului, în anul 1990, în Albania au început să fie consturite tot mai multe clădiri ilegale.

Procurorii albanezi au emis mandate de arestare pentru 17 persoane, inclusiv constructori, ingineri şi oficiali suspectaţi de încălcarea normelor de siguranţă. Opt dintre suspecţi sunt în continuare căutaţi de autorităţi şi Poliţia a transmis că unii dintre aceştia au fugit din ţară după seism.

Cutremurul, produs în dimineaţa zilei de 26 noiembrie, care a avut o magnitudine de 6,4 grade, s-a soldat cu 51 de morţi, mii de persoane au rămas fără locuinţe, iar peste 14.000 de clădiri au fost avariate.

Epicentrul seismului a fost la 34 de kilometri nord-vest de capitala Albaniei, Tirana. Majoritatea deceselor s-au produs la Durres şi Thumane, aproape de epicentru.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/hepta-4773894-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/hepta-4773894-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Nouă persoane, suspectate de omor şi abuz de putere, au fost arestate în Albania în legătură cu prăbuşirea mai multor clădiri în urma unui seism care s-a soldat cu decesul a 51 de oameni, informează BBC News online. ...