Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, le-a prezentat membrilor Executivului, vineri seara, propunerile sale privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, excepţie făcând cei cu pensie mai mică decât salariul minim brut, aleşii locali şi naţionali, precum şi judecătorii CCR.

1335 afişări

Imaginea articolului Propunerea făcută de ministrul Muncii: Interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Excepţie fac cei cu pensii mici, aleşii şi judecătorii CCR

Propunerea făcută de ministrul Muncii: Interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Excepţie fac cei cu pensii mici, aleşii şi judecătorii CCR

”Am propus Cabinetului să analizăm oportunitatea prevederilor legate de interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, în sensul în care am propus un mecanism pentru stabilirea modului în care, în mod obiectiv, o persoană să poată alege între pensie şi salariu în condiţiile în care salariul este din sistemul public”, a declarat Violeta Alexandru.

Ea a precizat că opţiunea ar urma să se facă în 15 zile, fiind la latitudinea persoanei să opteze între pensie şi salariu.

De asemenea, a prezentat excepţiile acestei interziceri.

”Am propus ca cei a căror pensie nu depăşeşte salariul minim brut pe ţară să poată realiza acest cumul, astfel încât să nu afectăm categorii care au un nivel de venit redus. Am stabilit faptul că aceste prevederi nu vor fi aplicate astfel încât să fie afectat un drept, cum este dreptul de a fi ales, aşa cum spun şi hotărâri ale CCR. Cu alte cuvinte am ţinut cont de hotărârile Curţii şi am explicat că ele nu se pot aplica aleşilor din plan centra şi local, respectiv judecătorilor CCR”, a mai spus ministrul Muncii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

<!—->



https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/7541802-mediafax-foto-eduard-vinatoru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/7541802-mediafax-foto-eduard-vinatoru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Home ...