Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, miercuri, conflictul juridic de natură constituţională dintre Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi ministrul justiţiei, respectiv Ministerul Justiţiei.

Imaginea articolului Curtea Constituţională dezbate, astăzi, conflictul juridic dintre CSM şi Ministerul Justiţiei

CCR dezbate, miercuri, conflictul juridic dintre CSM şi Ministerul Justiţiei

„Cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, respectiv Ministerul Justiţiei, ca parte a autorităţii executive, pe de o parte,şi autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte”, potrivit ordinii de zi afişate pe site-ul instituţiei.

CCR a discutat despre conflict pe 27 noiembrie, însă a amânat dezbaterea pentru 11 decembrie.

Pe 12 noiembrie, în cadrul prezentării punctele de vedere la şedinţa CCR, Alexandru Stan, director în cadrul Ministerului Justiţiei, a declarat despre presupusul conflict cu CSM că este unul “artificial” în care instituţia reclamantă nu doreşte soluţionarea.

La întrunirea CCR, unde a fost prezent şi fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall, Consiliul nu a trimis un reprezentant.

Ana Birchall a dorit să-şi prezinte punctul de vedere personal în conflict însă cererea ei nu a fost admisă de judecătorii CCR, care au constatat că nu mai are calitatea de ministru al Justiţiei.

Reprezentantul Ministerului Justiţiei a declarat că CSM nu prezintă soluţii de rezolvare a conflictului de natură constituţională pe care instituţia îl reclamă în cerere.

Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost reprezentat în cadrul şedinţei CCR unde au fost expuse punctele de vedere cu privire la cererea de soluţionare a conflictului de natură constituţională.

Lia Savonea, preşedintele CSM, a sesizat CCR cu un conflict între Consiliu şi acţiunile Anei Birchall – la acea vreme ministrul al Justiţiei.

Cererea transmisă de Lia Savonea către CCR este motivată de următoarele chestiuni:

1. „Ingerinţă gravă a ministrului Justiţiei, Ana Birchall, în activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurori.
2. Acte de subminare a independenţei justiţiei din România prin negocierea unei „foi de parcurs” privind statul de drept cu reprezentantul unui stat străin, conturând percepţia că problemele justiţiei din România nu sunt gestionate de organismele constituţionale abilitate ci de anumiţi factori externi.
3. Acţiuni repetate de decredibilizare şi blocare a activităţii CCR, autoritate de rang constituţional, cu rol bine configurat în arhitectura statului de drept din România.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/6385645-mediafax-foto-liviu-untaru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/6385645-mediafax-foto-liviu-untaru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, miercuri, conflictul juridic de natură constituţională dintre Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi ministrul justiţiei, respectiv Ministerul Justiţiei. CCR dezbate, miercuri, conflictul juridic dintre CSM şi Ministerul Justiţiei ...