Premiile Academiei Europene de Film (EFA) au fost dominate de Yorgos Lanthimos, cineastul lipsind din sală, dar filmul său adunând patru dintre cele mai importante distincţii. Un scurt-metraj românesc a fost premiat pentru scurt-metraj iar o româncă a fost anunţată în conducerea organizaţiei.

Academia Europeană de Film, înfiinţată în 1988 de Ingmar Bergman, şi-a decernat premiile sâmbătă seară, la Haus der Berliner Festspiele, în cadrul celei de-a 32-a ediţii a ceremoniei dedicate realizărilor cinematografice de pe continent.

Ediţia din acest an a fost dominată de nume mari. Pedro Almodóvar, Marco Bellocchio şi Roman Polanski au adunat câte patru nominalizări pentru peliculele lor din ultimul an. Filmele acestora, ”Dolor y gloria/ Pain and Glory”, ”Il Traditore/ The Traitor” şi ”J’Accuse/ An Officer and a Spy”, au fost favorite pentru distincţiile acordate de Academia Europeană pentru Film european, Regie, Scenari şi Actori.

Premiul pentru film european a fost câştigat de ”The Favourite”, de Yorgos Lanthimos (Marea Britanie/Irlanda), în faţa unor pelicule ca ”An Officer and a Spy/ J’accuse”, de Roman Polanski (Franţa/Italia); ”Les Misérables”, de Ladj Ly (Franţa), ”Dolor y gloria / Durere şi glorie”, de Pedro Almodóvar (Spania), ”System Crasher”, de Nora Fingscheidt (Germania) şi ”Il traditore/ The Traitor”, de Marco Bellocchio (Italia/Franţa/Germania/Brazilia). Filmul regizorului născut în Grecia a mai fost premiat şi pentru imagine, costume, machiaj, montaj, devenind una dintre peliculele care a adunat cele mai multe distincţii în istoria Premiilor EFA.

Yorgos Lanthimos a primit şi premiul Regizorul European al Anului pentru producţia ”The Favourite”. Pelicula sa a mai mai fost nominalizată la premiul pentru Comedie Europeană şi la Film European, Regie şi Actriţă (pentru prestaţia care i-a adus deja Oliviei Colman premiul Oscar). Filmul său a primit şi distincţia pentru comedie europeană, unde a concurat cu ”Ditte & Louise”, de Niclas Bendixen (Danemarca), ”Tel Aviv on Fire”, de Sameh Zoabi (Luxemburg/ Franţa/Israel/Belgia).

Cursa pentru distincţia acordată celei mai bune actriţe a fost câştigată de Olivia Colman pentru rolul din acelaşi film ”The Favourite”, de Yorgos Lanthimos. Nominalizate au mai fost Trine Dyrholm (”Queen of Hearts”, din Denmarca), Adèle Haenel şi Noémie Merlant (din ”Portrait de la jeune fille en feu”), Viktoria Miroshnichenko(”Beanpole”, din Rusia) şi Helena Zengel (din ”System Crasher”).

Cel mai bun actor european în 2019 este Antonio Banderas, pentru rolul său din ”Pain and Glory”. Actorul spaniol a intrat într-o legătură directă cu sala din Berlin dintr-o sală de teatru unde se pregăte să urce pe scenă pentru un spectacol. Banderas le-a cerut organizatorilor să îi trimită trofeul în Spania prin intermediul regizorului Pedro Almodovar.

Regizorul român Bogdan Mureşanu a câştigat sâmbătă premiul Academiei Europene de Film (EFA) pentru scurt-metraj pentru pelicula ”Cadoul de Crăciun/ The Christmas Gift”.

”E un cadou de Crăciun care a venit mai devreme, dar adevăratul cadou este că sunt aici cu atâtea personalităţi pe care le admir” a spus Bogdan Mureşanu pe scena ceremoniei de la Berlin.

Un moment emoţionant al ceremoniei l-a reprezentat apariţia pe scenă a cineastului ucrainean Oleg Sentsov, eliberat după cinci ani petrecuţi în închisorile din Rusia.

Pentru scenariu a fost premiată Céline Sciamma pentru pelicula franceză ”Portrait de la jeune fille en feu/ Portretul unei femei în flăcări”. Ea a câştigat în faţa scenariilor scrise de Pedro Almodóvar, Marco Bellocchio, împreună cu colaboratorii săi de pe genericul ”The Traitor”, Valia Santella şi Ludovica Rampoldi, de Robert Harris şi Roman Polanski (”An Officer and a Spy”), de Ladj Ly, Giordano Gederlini şi Alexis Manenti (”Les Misérables”).

Alături de el au fost nominalizaţi Jean Dujardin (”An Officer and a Spy”), Pierfrancesco Favino (”The Traitor”), Levan Gelbakhiani (”And Then We Danced”, din Suedia/Georgia/Franţa), Alexander Scheer (”Gundermann” din Germania) şi Ingvar E. Sigurdsson (”A White, White Day”, din Islanda/ Danemarca/ Suedia).

În premieră, Academia Europeană de Film a decernat şi un premiu dedicat serialelor europene de televiziune. Seria premiată a fost ”Babylon Berlin”, de Achim von Borries, Henk Handloegten şi Tom Tykwer. Al treilea sezon al serialului va avea premiera pe 24 ianuarie 2020.

Distincţia pentru descoperire europeană a mers la pelicula franceză ”Les Misérables”, de Ladj Ly. Nominalizate au mai fost peliculele ”Aniara”, de Pella Kågerman, Hugo Lilja (Suedia), ”Atlantics”, de Mati Diop (Franţa/Senegal/Belgia), ”Blind Spot”, de Tuva Novotny (Norvegia), ”Irina”, de Nadejda Koseva (Bulgaria), şi ”Ray & Liz”, al britanicului Richard Billingham.

Documentarul european al anului a fost ales ”For Sama”, de Waad Al Khateab şi Edward Watts (Marea Britanie/ Statele Unite). Alături de câştigător, nominalizate au mai fost ”Honeyland”, de Tamara Kotevska şi Ljubomir Stefanov (Macedonia de Nord), ”Putin’s Witnesses”, de Vitaly Mansky (Letonia/Elveţia/Republica Cehă), ”Selfie”, de Agostino Ferrente (Franţa/Italia) şi ”The Disappearance of My Mother”, de Beniamino Barrese (Italia/Statele Unite).

La secţiunea dedicată Celui mai bun film european de animaţie, unde a fost nominalizată românca Anca Damian pentru producţia ”Călătoria fantastică a Maronei/ Marona’s Fantastic Tale”, premiul a fost adjudecat de pelicula ”Buñuel in the Labyrinth of the Turtles”, de Salvador Simó (Spania/Olanda).

Publicul a votat pentru acordarea unui premiu peiculei ”Cold War”, regizată de Paweł Pawlikowski (Polania/Marea Britanie/Franţa). ”Alegerea publicului, nu sună chiar aşa bine zilele astea. Publicul a făcut nişte alegeri destul de nefericite în ultimii ani”, a glumit polonezul. Alături de el au fost nominalizate peliculele ”Border”, de Ali Abbasi (Suedia/ Danemarca), ”Dogman”, de Matteo Garrone (Italia/ Franţa), ”Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald”, de David Yates (Marea Britanie/ SUA), ”Girl”, de Lukas Dhont (Belgia/Olanda), ”Lazzaro felice/ Lazzaro cel fericit”, de Alice Rohrwacher(Italia/Franţa/Germania/Elveţia), ”Mamma Mia! Here We Go Again”, de Ol Parker (Marea Britanie), ”Pain and Glory”, de Pedro Almodóvar, ”Sink or Swim”, de Gilles Lellouche (Franţa), ”The Breadwinner”, de Nora Twomey (Irlanda/Canada/Luxemburg), ”The Favourite”, de Yorgos Lanthimos şi ”The Purity of Vengeance Journal 64”, de Christoffer Boe (Danemarca).

Premiul pentru întreaga carieră i-a revenit în 2019 cineastului Werner Herzog. Regizorul german a dat exemplul României şi al Danemarcei ca ţări prea mici ca să îşi poată susţine producţia cinematografică, reuşind să realizeze pelicule minunate pe baza sprijinului şi colaborărilor la nivel european. Franţuzoaica Juliette Binoche a primit premiul Academiei Europene de Film pentru Realizări în Cinematografia Mondială, trofeu acordat anual unei personalităţi din cinematografia europeană a cărei activitate a avut impact asupra industriei cinematografice.

În cadrul festivităţii a fost anunţată şi alegerea producătorului Ada Solomon în conducerea consiliului Academiei Europene de Film, în calitate de vicepreşedinte (Deputy Chairwoman).

Ceremonia a fost precedată de anunţurile făcute de Academie pentru câştigătorii secţiunilor tehnice ale distincţiilor, pentru imagine, editare, scenografie, costume, compoziţie şi regie de sunet.

Premiile Europene de Film sunt acordate anual din 1988 de Academia Europeană de Film pentru excelenţă în creaţia cinematografică de pe continent. Distincţiile se acordă pentru 19 categorii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/death-2421820-1920-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/death-2421820-1920-1.jpgrootstireaUncategorised
Premiile Academiei Europene de Film (EFA) au fost dominate de Yorgos Lanthimos, cineastul lipsind din sală, dar filmul său adunând patru dintre cele mai importante distincţii. Un scurt-metraj românesc a fost premiat pentru scurt-metraj iar o româncă a fost anunţată în conducerea organizaţiei. ...