Hackeri cu legături cu Serviciului rus de Informaţii Militare (GRU) sunt implicaţi în piratarea unor e-mailuri ale echipei de campanie a lui Emmanuel Macron în cursul alegerilor prezidenţiale franceze din anul 2017, informează site-ul 7sur7, citând cotidianul Le Monde.

Imaginea articolului Serviciului rus de Informaţii Militare (GRU), responsabil de piratarea e-mailurilor echipei de campanie a lui Macron

Serviciului rus de Informaţii Militare (GRU), responsabil de piratarea e-mailurilor echipei de campanie a lui Macron

Două unităţi extrem de specializate cu legături cu Serviciului rus de Informaţii Militare  au “vizat succesiv conturile de e-mail ale rudelor viitorului preşedinte al Republicii franceze”, potrivit jurnaliştilor de la Le Monde.

Informaţiile prezentate de cotidian se bazează pe activitatea a doi cercetători specializaţi ai Google şi o investigaţie a companiei FireEye, care este specializat în identificarea celor mai sofisticaţi hackeri, în mod notabil din aparatul de stat rus.

Dezvăluirile vin cu două zile înaintea vizitei la Paris a preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru o reuniune privind conflictul ucrainean.

Potrivit jurnaliştilor de la Le Monde, un prim grup de hackeri, denumit cod APT28, a lansat, în martie 2017, o operaţiune de “phishing”, constând în trimiterea de e-mailuri în scopul furtului de identitate şi parole. O lună mai târziu, o altă entitate – identificată cu numele de Sandworm potrivit cercetătorilor de la Google – a preluat modul de operare al APT28.

Pe 5 mai, cu două zile înaintea turului al doilea al alegerilor, mii de documente din campania lui Emmanuel Macron au început să fie difuzate pe internet.

Macron, ales la 7 mai 2017, în detrimentul candidatei de extremă dreaptă, Marine Le Pen, a denunţat la acel moment o “operaţiune de destabilizare” cu scopul de a “semăna îndoială şi dezinformare”.

În aprilie 2017, un raport al companiei japoneze de securitate cibernetică Trend Micro atribuise deja grupului APT28 o tentativă de phishing de amploare împotriva campaniei lui Macron.

Dar, potrivit Le Monde, nici această informaţie nu a fost confirmată, nici faptul că ea a dat rezultate.

Rusia a negat orice implicare în campania prezidenţială din Franţa, la fel ca şi din alte ţări.

GRU este bănuit de numeroase imixtiuni electorale, în special în Statele Unite, unde este acuzat că se află la originea piratării serverelor Partidului Democrat, un preludiu al scandalului ingerinţelor ruse în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/hepta-2946962-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/hepta-2946962-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Hackeri cu legături cu Serviciului rus de Informaţii Militare (GRU) sunt implicaţi în piratarea unor e-mailuri ale echipei de campanie a lui Emmanuel Macron în cursul alegerilor prezidenţiale franceze din anul 2017, informează site-ul 7sur7, citând cotidianul Le Monde. ...