Nouă persoane au murit şi trei au fost rănite după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă în statul american Dakota de Sud, au anunţat autorităţile locale, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Imaginea articolului Nouă morţi şi trei răniţi după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Dakota de Sud

Nouă morţi şi trei răniţi după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Dakota de Sud

Peter Knudson, reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Pasagerilor din SUA, a declarat pentru Associated Press că la bordul aeronavei Pilatus PC-12 se aflau 12 persoane în momentul producerii accidentului, la scurt timp de la decolare.

Knudson a precizat că nouă persoane au decedat, iar alte trei au fost rănite.

Aeronava a decolat din Chamberlain, Dakota de Sud şi se îndrepta către Idaho Falls, în statul Idaho.

Cauza producerii accidentului nu a fost încă determinată.

Mass-media locală a anunţat că oraşul Chamberlain şi jumătatea sudică a statului Dakota de Sud se aflau sub atenţionare de viscol în momentul accidentului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/avion.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/avion-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Nouă persoane au murit şi trei au fost rănite după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă în statul american Dakota de Sud, au anunţat autorităţile locale, informează site-ul agenţiei Associated Press. ...