Campionatul Mondial de handbal feminin: România a câştigat meciul cu Senegal. Cum arată clasamentul după primele două etape
România a bifat prima victorie de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Naţionala noastră a trecut de selecţionata statului Senegal în meciul doi din Grupa C, cu scorul 29-24. La pauză a fost 15-12 pentru România.

Campionatul Mondial de handbal feminin: România a câştigat meciul cu Senegal. Cum arată clasamentul după primele două etape
Începutul de meci a fost în avantajul naţionalei noaste. Cu un joc foarte bun în relaţia apărare-atac, româncele s-au distanţat uşor la 3-0 şi 11-4, dar adversarele au revenit după ce jocul pe faza defensivă nu a mai fost acelaşi. În cele din urmă, cu o Cristina Neagu aproape de capacitate maximă, România a terminat în avantaj primele 30 de minute.
În partea secundă s-a păstrat un oarecare joc de echilibru. Greşelile au fost comise de ambele naţionale, dar poarta României a stat din nou bine, ca în meciul de debut de la Campionatul Mondial, cu Spania. Astfel, tricolorele s-au impus cu 29 la 24 şi au adunat primele puncte în Grupa C, după ce în primul meci, jucat sâmbătă, au cedat în faţa Spaniei cu 16-31.
Cea mai bună marcatoare a României a fost Cristina Neagu, cu 13 goluri.
În alte meciuri juate în Grupa C s-au înregistrat rezultatele: Kazakhstan – Muntenegru 21-30 şi Spania – Ungaria 29-25.
Clasamentul după primele două etape:
1. Spania- 4 puncte
2. Muntenegru- 4 puncte
3. Ungaria- 2 puncte
4. România- 2 puncte
5. Senegal- 0 puncte
6. Kazakhstan- 0 puncte
Următorul meci al României are loc marţi, 3 decembrie, cu Kazakhstan, de la ora 12:00.
Alte rezultate înregistrate duminică la Campionatul Mondial din Japonia:
Brazilia – Franţa 19-19
Australia – Germania 8-34
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Citește și: Clasament Liga 1. Sepsi Sf. Gheorghe a învins Universitatea Craiova cu 1-0 şi a urcat pe poziţia 10
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

Anamaria Prodan, TRANSFORMARE RADICALĂ de look! Impresara face senzație cu noua coafură. Nu e nici creață, nici palmier! FOTO

Surpriză uriaşă. Militardarii FĂRĂ CHIP ai României. Sunt printre cei mai temuţi şi puternici oameni din ţară, dar nimeni nu îi cunoaşte

Unde se afla câmpul cu peste 3.000 de BMW-uri noi abandonate.Care este motivul pentru care maşinile ruginesc de ani de zile

APPLE şi GOOGLE nu au avut de ales. Guvernul din RUSIA a obligat companiile să schimbe hărţile online

Ea este blonda celebră care a cumpărat Tesla Cybertruck. Garajul ei este plin de supermașini – Galerie FOTO

PNL şi-a atras primele critici de când a preluat guvernarea, chiar din partea unui partener. Ce decizii luate de noul ministru al Justiţiei au nemulţumit USR