Pentru prima oară în istoria sporturilor cu motor, cei patru giganţi auto germani – Mercedes, Porsche, BMW şi Audi – vor concura între ei în cadrul sezonului 2019-2020 al campionatului electric Formula E, transmite CNN.

Imaginea articolului Premieră în motorsport: Cei patru giganţi auto germani vor concura între ei în Formula E

Premieră în motorsport: Cei patru giganţi auto germani vor concura între ei în Formula E

Având în vedere că istoria curselor cu motor se întinde de-abia până în anii 1890, premierele în sport sunt rare, însă startul marelui premiu de la Ad Diriyah, Arabia Saudită, din 22-23 noiembrie, va aduce laolaltă în competiţie aceşti patru mari constructori germani în acelaşi campionat.

Mercedes şi Porsche îşi vor face astfel debutul în Formula E în sezonul 2019-2020, în timp ce BMW intră deja în cel de-al doilea sezon, ca producător, după parteneriatul cu italienii de la Andretti din 2018-19.

La rândul ei, Audi este una dintre cele cinci echipe din grila extinsă de 12 care a fost în campionat încă din sezonul său inaugural, ceea ce s-ar putea dovedi un factor major în lupta sa împotriva celorlaltor producători germani.

„Va fi foarte interesant de văzut, pentru că, evident, aceşti patru vor încerca să-i arate celuilalt cine este mai bun”, spune Nicki Shields, reporter CNN în cadrul campionatului Formula E.

Intrarea Mercedes în campionatul full electric a condus deja la speculaţii cu privire la putinţa constructorului german de a domina Formula E în aceeaşi manieră în care au reuşit să domine ultimele şase sezoane din Formula 1.

Totuşi, campionatul electric s-a dovedit problematic în trecut pentru alţi constructori cu istorie şi pedigree care s-au înhămat la competiţie, în condiţiile în care formatul prevede calificări şi cursă în aceeaşi zi iar circuitele sunt în principal stradale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/sebastian-vettel-ferrari-hepta.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/sebastian-vettel-ferrari-hepta-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Pentru prima oară în istoria sporturilor cu motor, cei patru giganţi auto germani - Mercedes, Porsche, BMW şi Audi - vor concura între ei în cadrul sezonului 2019-2020 al campionatului electric Formula E, transmite CNN. ...