Vineri, de la ora 00.00, a început campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care se va încheia pe data de 23 noiembrie, ora 7.00, a anunţat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), într-un comunicat de presă.

Imaginea articolului A început campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

A început campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

„Potrivit legii, al doilea tur de scrutin are loc în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale, sub conducerea operaţiunilor electorale de către aceleaşi birouri electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur”, au transmis reprezentanţii AEP, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Al doilea tur de scrutin va fi între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. Potrivit rezultatelor finale prezentate joi de Biroul Electoral Central (BEC) a obţinut, în primul tur al alegerilor, 37,82%, Viorica Dăncilă – a avut 22,26%, iar Dan Barna – 15,02%.

AEP reaminteşte, în comunicatul de presă că la secţiile de votare din străinătate, se votează pe durata a trei zile, conform următorului program: – vineri, 22 noiembrie 2019, între orele 12:00 – 21.00;

– sâmbătă, 23 noiembrie 2019, între orele 7.00 – 21.00; – duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7.00 – 21.00.

Autoritatea menţionează că în toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21.00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

Potrivit legii, pot vota la secţiile de votare din străinătate cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, indiferent de motivul prezenţei acestora pe teritoriul altei ţări – domiciliaţi, rezidenţi sau turişti.

Actele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare), mai arată sursa citată.

Lista secţiilor de votare din străinătatea poat fi consultată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe accesând următorul link :
https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/alegeri_2019/2019.11.01__lista_sv_835_alegeri_prezidentiale_2019.pdf

Totodată, AEP atenţionează că alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care au primit plicul pentru votul prin corespondenţă trebuie să se asigure, înainte de a lipi autocolantul pe candidatul preferat, că acesta a intrat în turul al doilea. În cazul în care autocolantul este aplicat pe un candidat care nu a intrat în turul al doilea, votul este anulat.

„Plicurile cu opţiunile pentru turul ala doilea trebuie expediate astfel încât să ajungă la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă până cel mai târziu în data de 21 noiembrie 2019. Cei ale căror plicuri nu ajung până la termenul menţionat vor fi notificaţi şi îndrumaţi să se îndrepte spre cea mai apropiată secţie de votare”, indică sursa amintită.

În ţară, au fot organizate 18.748 de secţii de votare, iar lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Management Electoral/Geografie electorală/Registrul secţiilor de votare. Alegătorii pot afla la ce secţie de votare sunt arondaţi accesând www.registrulelectoral.ro

Votarea în ţară are loc duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7.00 şi 21.00, cu posibilitatea de prelungire până cel mai târziu la ora 23.59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21:00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

Alegătorii din ţară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar.

AEP menţionează că paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România. În ţară, cetăţenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

„Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea «VOTAT», buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea”, transmite AEP, în documentul de presă.

Ca şi în primul tur, operaţiunile privind numărarea voturilor, inclusiv ale celor prin corespondenţă, sunt înregistrate video şi audio şi se desfăşoară în deplină transparenţă, în prezenţa tuturor membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a persoanelor acreditate.

Autoritatea Electorală Permanentă aminteşte că persoanele acreditate să asiste la efectuarea operaţiunilor electorale la primul tur de scrutin sunt de drept acreditate să asiste la efectuarea acestor operaţiuni şi la al doilea tur de scrutin.

Preşedintele AEP Constantin Buică „îi îndeamnă pe toţi cetăţenii români cu drep de vot să îşi exercite acest drept şi în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin, iar celor din străinătate le recomandă să nu lase pe ultima zi votul la secţiile de votare, pentru a evita aglomeraţia şi pentru a fi siguri că şi votul lor va intra în calcul la alegerea Preşedintelui României”, conchide sursa menţionată.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/io-dancila-5.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/io-dancila-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Vineri, de la ora 00.00, a început campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care se va încheia pe data de 23 noiembrie, ora 7.00, a anunţat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), într-un comunicat de presă. ...