Premierul Ludovic Orban a decis ca viceprim-ministrul Raluca Turcan să coordoneze activităţile din Ministerele Educaţiei, Sănătăţii, Dezvoltării, Fondurilor Europene, Justiţiei, Culturii şi cel al Muncii pentru a duce la îndeplinire obiectivele din programul de guvernare.

Imaginea articolului Vicepremierul Raluca Turcan va coordona activităţile din 7 ministere, inclusiv Justiţia, Educaţia şi Sănătatea

Vicepremierul Raluca Turcan va coordona activităţile din 7 ministere, inclusiv Justiţia, Educaţia şi Sănătatea

“Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, în scopul asigurării îndeplinirii priorităţilor majore din Programul de guvernare, doamna Raluca Turcan, viceprim-ministru, coordonează activităţile din domeniile de responsabilitate aparţinând următoarelor ministere: Ministerul Educaţiei; Ministerul Sănătăţii; Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei; Ministerul Fondurilor Europene; Ministerul Justiţiei; Ministerul Culturii; Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale”, arată o decizie publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Totodată, Raluca Turcan va coordona raporturile constituţionale dintre Guvern şi Parlament.

În vederea îndeplinirii obiectivelor din programul de guvernare, Raluca Turcan va aviza şi va urmări să ducă la îndeplinire planurile de măsuri sectoriale elaborate de ministerele pe care le are în coordonare, mai arată decizia.

De asemenea, vicepremierul îl va informa pe prim-ministrul Ludovic Orban în legătură cu aplicarea acestor prevederi.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/7541739-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/7541739-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Premierul Ludovic Orban a decis ca viceprim-ministrul Raluca Turcan să coordoneze activităţile din Ministerele Educaţiei, Sănătăţii, Dezvoltării, Fondurilor Europene, Justiţiei, Culturii şi cel al Muncii pentru a duce la îndeplinire obiectivele din programul de guvernare. ...