Florin Roman şi Daniel Fenechiu i-ar putea înlocui pe Raluca Turcan şi Florin Cîţu, ca lider al grupului PNL la Camera Deputaţilor, respectiv lider al grupului PNL la Senat, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX.

Imaginea articolului Florin Roman şi Daniel Fenechiu, favoriţi ca lideri ai grupurilor PNL din Parlament

Florin Roman şi Daniel Fenechiu, favoriţi ca lideri ai grupurilor PNL din Parlament

Deciziile ar urma să fie anunţate în plenurile Parlamentului, după 24 noiembrie, deoarece până la alegerile prezidenţiale nu se vor mai reuni cele două Camere, au explicat sursele citate.

Modificările în ceea ce priveşte liderii de grup vin după ce Raluca Turcan a devenit vicepremier în Cabinetul Orban, iar Florin Cîţu ministru al Finanţelor.

De asemenea, Alina Gorghiu ar putea fi propunerea PNL pentru funcţia de preşedinte al Senatului, potrivit surselor menţionate. Liberalii nu se grăbesc însă cu o mişcare în acest sens şi aşteaptă decizia CCR în cazul sesizării privind alegerea lui Teodor Meleşcanu la şefia forului legislativ.

Curtea Constituţională a amânat, pentru 27 noiembrie, sesizarea a parlamentarilor ALDE, PNL, PMP, UDMR şi a unor senatori neafiliaţi privind alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/pnl.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/pnl-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Florin Roman şi Daniel Fenechiu i-ar putea înlocui pe Raluca Turcan şi Florin Cîţu, ca lider al grupului PNL la Camera Deputaţilor, respectiv lider al grupului PNL la Senat, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX. ...