Poliţistul local care s-a certat, în trafic, cu un agent de la Rutieră a fost amendat cu 1.300 de lei pentru injurii şi pentru că a refuzat să se legitimeze, a anunţat, marţi, Poliţia Capitalei, la mai bine de o săptămână de la incident.

Imaginea articolului Amenda primită de poliţistul local care a avut un conflict cu un agent de la Brigada Rutieră, în Capitală

Amenda exactă primită de poliţistul local care a avut un conflict cu un agent de la Brigada Rutieră, în Capitală

Poliţia Capitalei a transmis, marţi, că după conflictul dintre poliţistul local şi agentul de la Brigada Rutieră, surprins în trafic şi filmat, au fost dispuse verificări, pentru a se stabili contextul şi motivele care au declanşat întreg scandalul.

„În urma cercetărilor efectuate de către structura de Control Intern a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a rezultat că situaţia a fost clar una punctuală, generată de modul în care se dirija traficul la acel moment. Niciun responsabil din managementul Brigăzii nu a antamat vreo intervenţie cu privire la activitatea poliţistului din cadrul Brigăzii Rutiere, poliţistului local fiindu-i aplicată o sancţiune contravenţională în sumă de 1.300 lei pentru adresare de injurii şi refuz de legitimare”, arată Poliţia Capitalei.

Ancheta internă a mai arătat că poliţiştii din managementul Brigăzii Rutiere au solicitat prezenţa la sediu a agentului de poliţie doar pentru aplanarea conflictului şi nu din alte considerente, aşa cum a apărut în spaţiul public imediat după discuţiile filmate.

Atât poliţistul rutier, cât şi poliţistul local se aflau în timpul serviciului, în domeniul siguranţei rutiere.

În 2 noiembrie au fost deschise anchete în Capitală, după apariţia unor imagini în spaţiul public, care surprind un scandal între un poliţist local şi unul de la Brigada Rutieră. În imagini se vedea un poliţist de la Brigada Rutieră care i-a cerut unui agent de la Poliţia Locală să se legitimeze, iar acesta a refuzat.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/politie-pxa-4.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/politie-pxa-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poliţistul local care s-a certat, în trafic, cu un agent de la Rutieră a fost amendat cu 1.300 de lei pentru injurii şi pentru că a refuzat să se legitimeze, a anunţat, marţi, Poliţia Capitalei, la mai bine de o săptămână de la incident. ...