Dan Barna a declarat, întrebat despre un posibil Congres al USR, că nu se agaţă de funcţie. Liderul partidului a precizat că în cazul în care vor considera colegii că trebuie să se retragă de la şefia formaţiunii, atunci nu are nicio problemă să facă acest pas.

Imaginea articolului Barna, după rezultatul slab obţinut la alegerile prezidenţiale: Nu o să mă agăţ de funcţie / Ce spune preşedintele USR despre o fuziune cu PLUS

Barna, după rezultatul slab obţinut la alegerile prezidenţiale: Nu o să mă agăţ de funcţie

„Nu îmi dau demisia pentru că aş fi un politician laş dacă aş face asta, pentru că Alianţa a avut succes cu fiecare demers pe care l-a avut până acum. E prima dată când avem, să spunem, un pas înapoi. Ori dacă aşi fi genul acela de politician care zice la prima dificultate «vă mulţumesc. Eu am încercat. Plec acasă. Vă doresc succes» ar fi ca şi mi-aş bate joc de 1,4 milioane de oameni care mi-au acordat încrederea. Din această perspectivă vom avea chiar în această seară o discuţie cu Comitetul politic al partidului, cu liderii filialelor din ţară. Vom face o analiză. Vom vedea care sunt paşii de urmat pe mai departe. Miza sunt alegerile locale şi bineînţeles guvernarea pe care apoi trebuie să o construim”, a afirmat Dan Barna, luni seara la Digi 24, întrebat dacă se aşteaptă ca cei din USR să îl dea la o parte sau dacă îşi va da demisia.

Chestionat despre un posibil Congres pe care să îl ceară colegii de partid pentru schimbarea lui ca preşedinte al USR, Dan Barna a spus că în cazul în care vor dori acest lucru, atunci va face un pas în spate.

„Instrumente statutare există şi nu o să mă agăţ de funcţie, pentru că miza este să schimbăm într-adevăr România. Dacă vor considera colegii mei că soluţia este ca Dan Barna să se retragă, pentru ca Alianţa să aibă într-adevăr succesul pe care nu l-am furnizat eu acum, nu văd nicio problemă să fac asta. Doar că în momentul acesta consider că această campanie şi-a atins nişte limite dincolo de care, în contextul dat, în care am fost singurul candidat atacat structurat în toată perioada de campanie, sunt nişte limite pe care le-am atins. Că se putea mai bine, asta fără îndoială. Felul în care am înţeles să fac această campanie mi-l asum. Vom vedea ce paşi vor urma”, a explicat Dan Barna.

Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, luni, rezultate parţiale oficiale, după numărarea a voturilor din 99,9% din secţii, că actualul preşedinte Klaus Iohannis a obţinut 37,49% din voturi, iar Viorica Dăncilă 22,69%. Dan Barna este pe locul al treilea, cu 14,7%.

Barna: Subiectul fuziunii a existat încă de când am pornit alianţa politică USR-PLUS

Dan Barna a afirmat că subiectul unei fuziuni între USR-PLUS a fost pe masă încă de la formarea alianţei politice între cele două partide. Liderul USR a precizat că va exista o întâlnire vineri cu cei de la PLUS pentru a vedea ce modalităţi sunt ca alianţa să funcţioneze mai departe.

„Subiectul fuziunii a existat încă din momentul în care am pornit această alianţă politică. Am făcut această alianţă tocmai ca alternativă. USR a venit cu ideea fuziunii încă din primul moment. Colegii de la PLUS au spus să mai aşteptăm, să lucrăm mai întâi prin mecanismul acesta de alianţe. Dacă reluăm şi vineri vom avea o şedinţă cu colegii de la PLUS tocmai pentru a vedea ce modalităţi găsim pentru ca alianţa să funcţioneze pe mai departe, în perspectiva alegerilor locale care sunt o mare provocare”, a afirmat Dan Barna, luni seara la Digi 24.

Dan Barna a adăugat că este o ştire falsă informaţia potrivit căreia va fi o alianţă pentru alegerile locale cu şefi doar de la PLUS, nu şi de la USR.

„E un fake news simpatic, pentru că alianţa este condusă în momentul acesta de mine şi de Dacian Cioloş. Nu există un şef sau nişte şefi care conduc ei alianţa. Alianţa există deja, iar după fuziune, evident dacă ajungem acolo, şi este un obiectiv dezirabil zic eu, va fi o negociere foarte firească, adică nu văd o problemă din perspectiva asta”, a conchis Barna.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/barna-rez-alegeri-mfx-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/barna-rez-alegeri-mfx-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Dan Barna a declarat, întrebat despre un posibil Congres al USR, că nu se agaţă de funcţie. Liderul partidului a precizat că în cazul în care vor considera colegii că trebuie să se retragă de la şefia formaţiunii, atunci nu are nicio problemă să facă acest pas. ...