Având funcţia de director general al Disney, Bob Iger a condus compania timp de 14 ani, anul 2019 fiind unul de apogeu pentru conglomeratul de divertisment american, relatează CNN.

Imaginea articolului Cel mai mare pariu din cariera şefului Disney: lansează serviciul de streaming al companiei

Cel mai mare pariu din cariera şefului Disney: lansează serviciul de streaming al companiei

În acest an, Disney se poate lăuda cu cele mai mari câştiguri de până acum. Parcurile tematice ale companiei au adus cea mai mare expansiune, cu ajutorul Star Wars Galaxy’s Edge, compania finalizând şi achiziţia de 71 miliarde de dolari a celei mai mari părţi din Twenty-First Century Fox.

Potrivit sursei citate, toate acestea nu înseamna atât de mult dacă Disney +, serviciul de streaming al companiei, nu este un succes. Pentru Iger, care a spus că intenţionează să renunţe la acest serviciu în 2021, este ultimul şi cel mai riscant pariu al său.

Industria mass-media evoluează rapid, iar Disney, una dintre cele mai mari companii media de pe planetă, trebuie să se adapteze tendinţelor.

Companiile media vechi, precum NBC Universal şi WarnerMedia dezvoltă noi servicii de streaming. Totodată, giganti tehnologici precum Apple se adaptează nevoilor consumatorilor, în timp ce Netflix şi Amazon continuă să înregistreze noi abonaţi.

Disney a creat un imperiu în jurul parcurilor tematice, televiziunii în direct şi altele, dar acum compania de aproape 100 de ani şi-a îndreptat atenţia spre streaming video.

Cu un preţ competitiv pe abonament, Disney + este cheia viitorului companiei, dar care marchează, de asemenea, o schimbare costisitoare în modelul de afaceri al companiei.

Serviciul Disney+ se lansează în 12 noiembrie şi va filme cu supereroi Marvel, seriale originale “Star Wars”, inclusiv spectacolul “Mandalorian”. De asemenea, vor fi prezentate filme şi seriale de la Pixar şi filmele Disney Animation începând cu „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici” din 1937, precum şi documentare de la National Geographic. Disney + va găzdui şi peste 600 de episoade din „The Simpsons”, toate acestea la 6,99 de dolari pe lună.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/hepta-4229275.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/hepta-4229275-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Având funcţia de director general al Disney, Bob Iger a condus compania timp de 14 ani, anul 2019 fiind unul de apogeu pentru conglomeratul de divertisment american, relatează CNN. Cel mai mare pariu din...