Ministrul Sănătăţii Victor Costache a spus, după protestul din Brăila unde o ambulanţă a fost lovită cu pietre, că este important să fie păstrat calmul deoarece cazul tinerei care a murit după ce a născut este tratat cu seriozitate şi nu este normal ca personalul medical să fie atacat.

Imaginea articolului Ministrul Sănătăţii, după ce o ambulanţă a fost lovită cu pietre în Brăila: Să păstrăm calmul. Nu e normal ca profesioniştii să fie atacaţi

V.Costache,după protestul din Brăila:Să păstrăm calmul. Nu e normal ca profesioniştii să fie atacaţi

„Transmit părerile de rău şi empatia faţă de suferinţa familiei, dar rog pe cei implicaţi să păstrăm calmul asupra tragediei până la aflarea adevărului. Astăzi ne-am întâlnit special şi cu preşedintele Colegiului Medicilor, Borcean (Gheorghe Borcean, n.r.), pentru a transmite un mesaj puternic că orice astfel de tragedie este analizată imediat”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Victor Costache a mai precizat că, în prezent, nu este gata un raport al anchetei în acest caz, însă a subliniat că cercetarea medicală durează multe zile, mai ales când este vorba despre un deces.

„Rugăm pe toată lumea să avem apel la calm şi nu este normal ca puţinii profeşionişti pe care îi mai avem în ţară – atât medici, cât şi asistente mediale sau personal ambulanţei – să fie atacaţi. Sunt oameni care salvează vieţi, care au familii, sunt oameni care lucrează în condiţii de stres şi trebuie să ne gândim dacă noi, ca societate, trebuie să generăm efect de spirală care este greu de oprit”, a mai spus acesta.

Ministrul a subliniat că nu acuză presa pentru că mediatizează cazul fetei din Brăila, însă îşi doreşte să lucreze împreună „pentru a linişti spiritele”.

La rândul său, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, a catalogat protestul de la Brăila ca fiind „absolut grav”.

„Imaginaţi-vă ce ar fi dacă, într-o ţară civilizată, un proces într-o instanţă civilă sau penală nu se desfăşoară atât de repede pe cât vrea lumea din stradă şi cineva ar ataca cu pietre judecătorii din instanţa aceea la ieşirea din sediu”, a spus Borcean.

Preşedintele Colegiului Medicilor a mai explicat că medicul care a intervenit încă lucrează.

„Face o meserie ingrată, cea de medic de ambulanţă. Ca în general orice meserie de medic care serveşte urgenţe. Nu este o meserie foarte fericită. Lumea îşi închipuie că medicul e un om fericit”, a mai explicat acesta.

Precizările vin după ce o ambulanţă care transporta doi pacienţi a fost atacată cu pietre de mai multe persoane din oraşul Brăila care protestau în apropierea Spitalului Judeţean în urma morţii unei tinere care a născut la unitatea medicală.

Reprezentanţii Poliţiei au confirmat incidentul care a avut loc vineri noaptea. Participanţii la protest, aproximativ 25 de bărbaţi şi femei, au fost identificaţi şi urmează să fie audiaţi. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere în condiţiile în care unul dintre geamurile autospecialei a fost spart.

Tânăra în vârstă de 19 ani a murit la o lună după ce a născut, din cauza septicemiei. Protestatari îi consideră vinovaţi pe medici care la naştere nu ar fi îndepărtat complet placenta, ceea ce a provocat infecţia generalizată.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, dar cercetări se fac şi la nivelul spitalului brăilean, la ordinul ministrului Sănătăţii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/7540835-mediafax-foto-andreea-alexandru-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/7540835-mediafax-foto-andreea-alexandru-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministrul Sănătăţii Victor Costache a spus, după protestul din Brăila unde o ambulanţă a fost lovită cu pietre, că este important să fie păstrat calmul deoarece cazul tinerei care a murit după ce a născut este tratat cu seriozitate şi nu este normal ca personalul medical să fie atacat....