Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a declarat că şeful statului a mers personal să îl binecuvânteze pe Cătălin Predoiu, noul ministru al Justiţiei, în condiţiile în care dosarul care vizează casele lui Klaus Iohannis are termen pe 12 noiembrie, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale.

Imaginea articolului Dăncilă: Iohannis l-a binecuvântat pe Predoiu. Dosarul caselor preşedintelui are termen 12 noiembrie

Dăncilă: Iohannis l-a binecuvântat pe Predoiu. Dosarul caselor preşedintelui are termen 12 noiembrie

„Am văzut cu toţii declaraţiile de astăzi făcute de preşedintele Iohannis, declaraţiile făcute în cadrul ceremoniei de preluare a mandatului de către miniştri Apărării, Afacerilor Externe şi atenţie Justiţiei şi Afaceri Interne. Să spunem că putem înţelege prezenţa lui Klaus Iohannis la ceremoniile de la Apărare şi Externe, domenii în care preşedintele are atribuţii constituţionale, dar cum poate justifica preşedintele nevoia de a îl binecuvânta personal pe noul ministru al Justiţiei, în condiţiile în care dosarul caselor domnului Klaus Iohannis are termen 12 noiembrie, între tururi. Cum putem să ne mai aşteptăm că justiţia va fi imparţială în privinţa preşedintelui, când domnul Iohannis are grijă ca la preluarea mandatului de către domnul Predoiu să vină personal la Minister să îl supravegheze?”, a afirmat Viorica Dăncilă, marţi, într-o declaraţie de presă la sediul PSD.

Liderul social-democrat a vorbit şi despre faptul că Iohannis a fost prezent la preluarea mandatului ministrului de Interne, Marcel Vela, în contextul în care alegerile sunt doar în câteva zile. Ea a acuzat că miniştri din Guvernul Orban răspuns la comenzile şefului statului.

De ce a mers Klaus Iohannis azi să dea un semn clar şi ministrului de la Interne în care toată lumea ştie că acest minister va organiza alegerile prezidenţiale din ţară în doar câteva zile? Este evident pentru toată lumea că preşedintele a vrut să le reamintească acestor miniştri cine i-a pus acolo şi la comenzile cui răspund. Este o formă de presiune care îl plasează pe preşedinte într-o situaţie de conflict de interese cel puţin moral, dacă nu şi legal”, a explicat Dăncilă.

Preşedintele PSD a mai precizat că „repet şi vreau să fie clar pentru toată lumea – candidatul Iohannis a mers astăzi să facă declaraţii politice şi să supravegheze personal intrarea în drepturi a ministrului Justiţiei şi a ministrului Afacerilor Interne, în contextul în care duminică sunt alegerile prezidenţiale şi săptămâna viitoare este termenul în dosarul celebrelor 6 case”.

Ea a mai afirmat că preşedintele Klaus Iohannis pune presiune pe ministere, Guvernul fiind „proprietate personală”.

„Vă daţi seama la ce abuz asistăm chiar în prima zi de activitate a acestui Executiv? Ce formă odioasă de presiune pune preşedintele ţării pe aceste ministere, unde are interes personal direct? Am spus încă de aseară ca şi-a instalat locotenenţii la Palatul Victoria, acest Guvern proprietate personală şi iată că astăzi vedem primele sfidări, primele abuzuri, primele presiuni puse de acest preşedinte dictator pe instituţia Guvernului”, a conchis Dăncilă.

Klaus Iohannis a participat, marţi, alături de premierului Ludovic Orban, la ceremoniile de preluare a mandatelor ministrului de Externe Bogdan Aurescu, ministrului Apărării Nicolae Ciucă, ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu şi ministrului de Interne Marcel Vela.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/catalin-predoiu-klaus-iohannis-octav-ganea.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/catalin-predoiu-klaus-iohannis-octav-ganea-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a declarat că şeful statului a mers personal să îl binecuvânteze pe Cătălin Predoiu, noul ministru al Justiţiei, în condiţiile în care dosarul care vizează casele lui Klaus Iohannis are termen pe 12 noiembrie, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale. ...