30 octombrie 2015 a schimbat pentru totdeauna o ţară. Dar oare cât a schimbat sistemul, acolo unde el şi-a arătat slăbiciunea? Un reportaj, realizat de MEDIAFAX, arată faţa nevăzută a lucrurilor, spusă chiar de către cei care au scăpat din Iad.

VIAŢA DUPĂ COLECTIV

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: M-a făcut să încerc să fiu mai bună, tot evenimentul ăsta. Să încerc să ajut mai mult deşi şi înainte încercam cumva să fac voluntariat, să ajut copiii, pe copii m-am axat întotdeauna, m-am gândit că putem schimba dar de la rădăcină ceva.

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: Am trecut bineînţeles prin fazele prin care trece orice om supus unei asemenea traume, prin faza de revoltă în care nu vrei să înţelegi, prin faza de negare în care crezi că e totul un vis, mă aşteptam la un moment dat „băi o să mă trezesc, dar cum, e o glumă, e un vis”. Până la urmă accepţi, am avut foarte mult timp să mă gândesc, adică nu puteam să fac nimic altceva decât să stau în pat şi am încercat să analizez să pun pro şi contra ce se întâmplă şi făceam nişte liste mentale.

EUGEN IANCU, tatăl lui Alexandru Iancu, victimă Colectiv: Copilul nu mi-l mai aduce nimeni înapoi, dar aş vrea să ştiu că viaţa celui de-al doilea copil nu mai este pusă în pericol. Ok, sunt de acord, accidente se pot întâmpla, incendii izbucnesc oriunde în lumea asta, accidente rutiere, dar ce facem cu pacientul după ce îl ducem la spital? Eu nu dorm nopţile mai ales în perioada asta, pentru că mi-a murit copilul acolo şi pentru că văd că societatea românească nu schimbă nimic, refuză schimbarea. Mă întreb oare cum or dormi oamenii ăştia care, chiar dacă nu recunosc că au pe cap moartea unor oameni, răspund pentru ce s-a întâmplat atunci.

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: Înainte de Colectiv eu absolvisem facultatea de film, UNATC, lucram ca operator imagine la Prima TV la ştiri, pe teren, aveam şi o formaţie „Up to eleven” în care cântam la tobe, tocmai lansasem în 2014 primul nostru album fix în Colectiv, eram toată formaţia în seara aia în club, Leo chitaristul nostru din păcate a murit, Liviu basistul a fost şi el rănit, iar Mircea solistul vocal este singurul care a scăpat nevătămat, la limită ce-i drept, dar a scăpat, asta erau lucrurile pe care le făceam înainte. După momentul ăsta în timpul lung pe care îţi spuneam că l-am avut pentru analize şi de reflectat, m-am gândit că va trebui să fac altceva pentru că este imposibil fizic să mai fac ce făceam înainte şi tocmai de asta acuma trec anul trei la facultatea de psihologie la Universitatea Bucureşti

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: Acum încerc oricum să-i ajut şi pe cei din jurul meu pentru că am nişte experienţe în spate mai ales legate de arsuri. Am învăţat destul de multe deşi nu am medicina ştiu ce trebuie făcut în anumite condiţii şi cum trebuie tratate anumite răni şi am încercat să mai ajut persoane care au apelat la mine prin intermediul internetului, de exemplu.

La câteva luni după Colectiv, în anul 2016, procurorii au trimis în instanţă trei dosare. Unul în care era vizată Primăria Sectorului 4 şi fostul edil Cristian Popescu Piedone, altul în care era judecaţi patronii clubului Colecitv şi patronii firmei de artificii şi un al treilea care îi viza pe pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei. La finalul lui 2017, cele trei dosare au fost contopite şi a devenit doar unul. Acel dosar se află încă în faza audierii martorilor. Sentinţa pe care o vor da magistraţii Tribunalului Bucureşti va putea fi atacată la instanţa supremă.

PROCESUL

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: Sunt dezamăgită, foarte dezamăgită de tot ce s-a întâmplat în ultimii patru ani, plecând de la sistemul de sănătate, la justiţie, la tot ce s-a încercat în ultimii ani cu justiţia, să o călărească pur şi simplu, s-o nenorocească de tot. Am fost şi pe 10 august şi acolo am fost gazată şi intoxicată. Şi acum am probleme cu plămânii din cauza asta şi de asta tuşesc şi am senzaţia de tuse mai tot timpul. Da, dezamăgită şi sper, am zis de fiecare dată şi zic şi o să tot zic că trebuie să ieşim la vot noi, ăştia tineri, care suntem tineri, noi ne hotărâm viitorul să nu-i mai lăsăm pe ceilalţi să ne hotărască viitorul, asta am zis de fiecare dată. Sper să se iasă şi acum la vot. Nu ştiu cât contează, eu simt că, cumva, are o influenţă foarte mare votul nostru fiecare vot

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: Consider că a fost un cumul de factori în seara respectivă, nu sunt îndreptăţit să dau verdicte, dar consider că ce s-a putut întâmpla prost, s-a putut întâmpla prost, cum au mai fost alte cazuri şi în alte părţi ale lumii numai că alte ţări au învăţat din evenimentele astea, noi se pare că încă nu vrem să învăţăm deşi lucrurile sunt negru pe alb. Fiecare dintre cei inculpaţi consider că are partea lui de vină.

EUGEN IANCU, tatăl lui Alexandru Iancu , victima Colectiv: Deocamdată sunt audiate părţile civile, vom vedea. Sper să facă paşi, şi într-un nou process cu ce s-a întâmplat după, pe intervenţia şi pe condiţiile din spital. În care vrem să arătăm că statul român nu era pregătit.

COSTIN MINCU, patronul clubului Colectiv: Îmi doresc foarte mult, cred că judecătorul care judecă acum fondul şi judecătorii care vor judeca faza a doua de apel, îmi doresc foarte mult să fie aplecaţi spre aflarea adevărului. Asta e tot ce îmi doresc, atâta timp cât va ieşi la suprafaţă adevărul şi vor înţelege exact cum a fost posibil să se întâmple tragedia asta pentru mine e tot ce contează. Că, repet, vom fi condamnaţi, că vom avea o parte din responsabilitatea ăsta, e un lucru pe care îl înţeleg, am fost educat când greşesc să îmi asum greşelile, am spus-o, deşi am vorbit rar cu dumneavoastră cu presa, am spus-o de la început, dacă am greşit trebuie să plătesc, nu vreau să mi se atribuie nici un fel de circumstanţe atenuante sau… nu vreau să existe nici un fel de lucruri care să… dacă am greşit trebuie să plătesc. Dar trebuie să plătesc pentru ce am greşit eu, nu pentru ce au greşit alţii, iar pentru alte greşeli trebuie să plătească cei responsabili, asta înţeleg eu prin adevăr şi dreptate, aşa înţeleg eu că e corect

SEARA DE 30 OCTOMBRIE 2015

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: Imaginea care îmi vine în cap când aud Colectiv sau legat de seara respectivă a fost flacăra aceea puternică pe care am văzut-o în momentul în care ajuns la ieşirea spre container şi m-am întors, bine era vorba de câţiva paşi pe care i-am făcut, şi m-am întors şi m-am uitat spre club şi era o flacără imensă, aşa, ca în filmele de groază de sus până la mijlocul…  aproape de capul nostru. Şi deja cuprinsese mai mult de jumătate de club. (…) M-am speriat, atunci m-am speriat pentru că n-am crezut că o să ia ceva foc atât de repede, în câteva fracţiuni de secundă, şi ştiam că o să mor, asta am simţit. Că o să mor, ştiu că i-am cerut iertare prietenei mele pentru că am luat-o cu mine acolo, i-am spus ”îmi pare rău, ştii că o să murim amândouă, n-am vrut să-ţi fac asta” . Am încercat să-mi torn berea în cap ca să mă recunoască mama la IML, asta am vrut dar nu am putut pentru că eram mult prea înghesuiţi ca să-mi pot ridica mâinile pe lângă mine.

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: Cu câteva minute înainte să se declanşeze incendiul eu eram afară cu prietenul meu fumam, eram în faţa clubului, pentru că atunci încă se fuma înăuntru, dar am decis să fumez afară pentru că înăuntru era cald, era fum, eram afară, am terminat ţigara, am intrat în club, tocmai când începea ultima piesă pe care au mai cântat-o, m-am dus la toaletă, când m-am  întors de acolo deja flacăra se întinsese la tavan, deci am ieşit destul de târziu, iar toaleta era fix în partea opusă ieşirii.

ALEX TEODORESCU, supravieţuitor Colectiv: Am reuşit să ieşin destul de repede, să zic au mai trecut vreo 10 secunde după, când s-a rupt uşa pentru că era închisă pe jumătate, şi ieşisem în gang, unde ieşise şi mult fum din clădire, şi nu mai puteai să vezi, nu mai puteai să respiri în fumul respectiv.  (… )Erau oameni arşi, cum s-a văzut şi pe filmările postate, foarte arşi negri, din cap până în picioare, care cereau apă. Moment în care eu am văzut că deja foarte mulţi sunau la 112, şi m-am dus să caut apă.

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: A luat foc aerul proaspăt care a intrat de la temperatura foarte mare care era înăuntru, o limbă imensă de foc a trecut prin noi, se auzea ca sunetul unui avion care decola, ceva de genul a fost ţin minte şi atunci am leşinat. (…) M-am trezit, nu ştiu, probabil câteva zeci de secunde, câteva minute nu mai ştiu exact, când m-am trezit ştiu că era un nor foarte negru de fum, încins şi cu un miros acru, după care am leşinat din nou, după care m-am trezit, am început să mă târăsc nu mai ştiu exact cum deasupra celorlalţi oameni care erau în jur, am început să strig la cei care erau afară, un băiat ştiu că m-a tras de mâini, mă durea, am ţipat uşor că mă doare, dar oricum nu prea mai simţeam durerea cum aş fi simţit-o în orice altă situaţie, am ieşit afară, eram într-o stare de şoc, nu mai vedeam nimic în jurul meu, eram aproape aş putea spune anesteziat.

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: Când am ieşit din Colectiv da am fost pe picioarele mele, chiar m-am întors în faţa containerului şi apoi am intrat singură în ambulanţă pentru că erau două asistente sau doctoriţe în jurul ambulanţei, erau foarte panicate nu ştiau ce să facă, m-am urcat singură şi le-am spus să mă ajute că nu mai pot de durere. Dar după ce mi-au pus nişte cred că erau nişte faşe de silicon, nu ştiu exact ce, umede pe mine, pe mâini şi pe faţă m-am înecat cred puţin, nu mai puteam să respir şi am şi leşinat din cauza durerii şi m-am mai trezit doar o fracţiune de secundă în Elias când a răspuns asistenta, a sunat telefonul şi a răspuns asistenta la telefonul meu, eram pe targă, ştiu doar că am auzit-o când a spus că sunt la terapie intensivă la Elias şi după aia mi-am pierdut din nou cunoştinţa şi am stat aşa până cred că la sfârşitul lunii

COSTIN MINCU, patronul clubului Colectiv: Îmi reproşez că nu am ştiut să fac ceva, ca lucru ăsta să nu se întâmple, şi asta am gândit-o de prima data. Ce ar fi trebuit să face eu ca seara repsectivă să nu se întâmple? Nu ştiu cum ar fi trebuit să fac asta, pentru că defapt e doar o expresie a regretului meu. Asta simt şi asta este

CU GÂNDUL LA ACASĂ

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: Am fost tristă pentru că, la fel, m-am gândit la părinţii mei. Sunt foarte ataşată de ei şi m-am gândit ce le fac dacă fac asta, că mor, de ce să mor acum să îi distrug pe ei. Asta a fost singurul lucru care mi-a trecut prin cap.

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: A fost o tristeţe pe care nu am mai simţit-o şi sper să nu o mai simt niciodată în viaţă, pur şi simplu am fost cuprins de nişte regrete pe care nu credeam că le poţi avea înaintea faptului împlinit, regretam că mor atât de tânăr, regretam că nu am avut timp să îmi întemeiez o familie, să am copii şi regretam că familia mea va trebui să treacă prin pierderea mea.

EUGEN IANCU, tatăl lui Aelxandru Iancu, victimă Colectiv: S-au întâmplat lucruri ciudate atunci. Vineri la 12 noaptea, deci pe 30 octombrie erau internaţi 180 de copii. În noaptea aia la toţi copiii au ajuns aparţinătorii, grup de prieteni, toată lumea a întrebat ce trebuie, pentru că cumva eram toţi conştienţi de lipsurile din sistemul medical şi atunci a fost o oarecare deschidere, noi am întrebat sâmbătă dimineaţa pe la ora 09.00-10.00 când se pare că de undeva a venit un ordin care a spus nu mai comunică nimeni nimic şi probabil că şi dumneavoastră, presa, ştiţi că din momentul ăla v-aţi lovit de un zid.

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: Mama la început nu a văzut că a stat non-stop la spital şi mama şi tata şi apropiaţii mei, au stat acolo, n-au văzut ce se întâmplă în afara spitalelor şi ce declară miniştri şi managerii. După aia mi-a povestit şi a aflat şi ea. Tata are şi acum bileţelul notat cu ce trebuia să-mi cumpere de la spital, l-a păstrat, ştia că poate o să fie nevoie la un moment dat să  spună asta.

EUGEN IANCU, tatăl lui Alexandru Iancu, victim Colectiv: Îmi amintesc că în momentul ăla când eram în spital mi-a spus la un moment dat că dacă am fi avut bani mulţi l-am fi putut salva pe Alexandru. Problema este că în acel moment nu era vorba de bani, au fost oameni care au donat şi au cerut transferul iar statul român s-a opus. Pentru asta statul român şi toţi cei care au ocupat funcţiile alea trebuie să răspundă. Apăreau pe ici pe colo medici sau asistente care pe la dos spuneau ne mai trebuia aia sau aia sau aia, sunt câţiva medici care au solicitat din acel moment, dar foarte puţini, transferul şi care au scris asta inclusiv în documente, pentru că au spus ok, i-am stabilizat, dar la noi vor muri, din păcate însă marea majoritate au tăcut. Nimeni nu mi-a spus despre bacterii, ulterior am aflat din dosar că pe data de 2, la trei zile, avea deja confirmată prima bacterie, copilul meu a murit cu cinci bacterii, iar din Spitalul Sf. Ioan au murit patru.

SORINA PINTEA, ministrul demis al Sănătăţii: Am fost întrebată anul trecut dacă nu mă îngrijorează creşterea numărului de infecţii şi pentru prima dată am fost chiar fericită că avem un număr atât de mare sau un număr mai mare ca şi anii trecuţi pentru că asta a însemnat că oamenii au început să conştientizeze şi să raporteze, să fie sinceri. Anul acesta numărul acestor infecţii a crescut, cred că începem să ne apropriem de realitate, este absurd să crezi că România este într-un clasament sub Germania, sub Franţa, sub Italia, cu siguranţă lucrurile erau din start greşite.

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: Dacă Doamne Fereşte s-ar repeta, România ar fi în aceeaşi situaţie în care eram acum patru ani. Nu s-a inaugurat nici un fel de secţie nouă de arşi până la ora actuală, nu s-a construit nimic, din punctul ăsta de vedere stăm bine, stăm la fel.

SORINA PINTEA, ministrul demis al Sănătăţii: Eu nu cred că se mai poate repete scenariul post Colectiv, nu cred pentru că în primul rând noi ne-am schimbat, cred că am învăţat să ne asumăm ce nu putem să ne asumăm ce nu putem să ne asumăm, asta în primul rând şi cred că am demonstrat-o cel puţin noi cei de la Ministerul Sănătăţii în ultima perioadă, ne-am asumat faptul că nu putem trata un pacient şi atunci am luat măsuri să fie tratat acolo unde poate fi tratat, deci nu cred că se mai poate repeta.

SALVAŢI DE ALŢII

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: Din păcate trezirea din comă nu este cum este în filme, ar fi bine să fie ca în filme, dar este un proces treptat prin care corpul care a suferit atâtea şocuri nu poate să se trezească instant, durează ore, zile, la început ai probleme cu vederea din cauza morfinei, nu ştii unde eşti, nu te poţi… cel puţin eu nu mă puteam mişca absolut deloc. Eram prins de un pat şi în jurul meu erau nişte aparate ca într-o navă spaţială, aveam mâinile mobilizate, ceafa imobilizată, capul, dureri, nedumerire, nu ştii ce se întâmplă cu tine, ştii că ai păţit ceva acum trei săptămâni, dar nu ştii care a fost tot procesul şi de ce te afli acolo şi unde eşti, nu ştiam unde sunt prima oară.

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: Când m-am trezit a fost foarte ciudat că nu puteam vorbi pentru că aveam traheostomă şi nu puteam să vorbesc, am început să plâng, an văzut-o pe mama şi ea mi-a transmis doar că pisoiul meu e bine, e cu tata şi să stau liniştită că o să fiu bine şi că am ajuns la cel mai bun spital din Europa  şi să nu-mi fac griji că am avut noroc. (…) Mi se dădea morfină ca să pot să mă ridic, să merg la duş, timp în care trei sau patru asistenţi veneau şi luau absolut tot din cameră, tot de pe pat, schimbau absolut toată lenjeria, în fiecare zi, duşurile la care am fost tot timpul ajutată şi băile la care eram sedată pentru că altfel n-aş fi suportat probabil să-mi smulgă pansamentele de pe mine aşa cum se procedează la noi în România. eram sedată fie anestezie totală, fi e cu gaz ca să nu simt. (…) A fost foarte greu pentru mama, şi-a pierdut locul de muncă, vă daţi seama că nu stătea nimeni să ţină pe cineva în perioadă de patru luni de zile aşa, trebuia angajat cineva în locul ei. A fost greu pentru ea că în spital ea nu avea voie să facă nimic, adică ea era strict însoţitor, stătea lângă mine, vorbea cu mine, dar cât ţine de creme, schimbat haine, aşezat la toaletă, mâncat, absolut tot făceau asistenţii şi infirmierii de acolo, mama nu avea voie să facă nimic, era oaspete.

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: Eram într-o ţară străină, aveam dureri, i-am zis prima oară sorei mele să le dea ceva asistenţilor de acolo, cu mentalitatea asta am plecat, i-am zis dă-le 100 de euro să îmi dea nişte calmante, după care când m-am făcut mai bine asistenţii de acolo glumeau pe seama mea, le ceream apă ziceau „ok îţi dăm apă dar dă-ne şi tu 100 aia de euro pe care ne-ai promis-o”, nu aveau mentalitatea asta şi nu o au în continuare, să dai ceva ca să primeşti ceva într-un spital. (…)Tot procesul a fost dificil, să te obişnuieşti cu ce ai redevenit şi iarăşi a fost foarte greu, au fost foarte grele momentele în care eram neputincios, mâinile fiind atât de grav afectate trebuia să depind de sprijinul mamei şi a celor din jur pentru orice lucru pe care trebuia să îl fac, nu puteam să iau un pahar cu apă, nu puteam să mă îmbrac singur, a fost foarte dificil până m-am ajustat cu şi până mi-am revenit după multe operaţii să pot să fac cât mai multe lucruri singur.

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: E nevoie de operaţii de reconstrucţie, e nevoie de operaţii care să ne ajute să ne dea mobilitatea. Sunt anumite operaţii care… ştii pielea atunci când e arsă sau grefă pusă nu mai are elasticitate, nu mai are colagen, nu se mai întinde, nu mai e mobilă, flexibilă şi atunci ca să putem îndoi degetele, ca să putem îndoi încheieturile sau zona respectivă unde e arsă avem nevoie de anumite adăugiri sau Z-plastii le spun ei, tăieturi în Z care relaxează cicatricea şi atunci îţi dă o mobilitatea mai mare a pielii.

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: Până la ora actuală  nu ştiu numărul exact, peste 20 şi ceva, iar dureri fizice au fost foarte multe, au fost operaţii dureroase, proceduri care s-au întins pe multe luni, dar pentru asta există din fericire analgezice şi trec până la urmă, trebuie să le înduri, nu ai ce să faci din păcate, după un astfel de accident nu ai cum să nu suferi dureri fizice atât de puternice.

SUFLET COLECTIV

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: Mulţi sunt curioşi, este normal, m-am cam plictisit să le povestesc acelaşi lucru multora care mă întreabă, dar îi înţeleg.

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: Încerc că nu prea iau contact cu oamenii în general, evit. Pentru că nu prea mă simt bine să fiu luată la tot felul de întrebări, de fiecare dată aceleaşi întrebări, am obosit cumva de lucrul ăsta, dar am avut de curând două doamne la o benzinărie aproape de casa mea care au început să plângă instant fără să mă întrebe şi după aia m-au întrebat, după ce au început să plângă, dacă sunt de la Colectiv, că li s-a părut lor că m-au văzut undeva, şi nici nu ştiam cum să reacţionez că mi se rupe sufletul şi nu vreau să provoc asemenea sentimente oamenilor din jurul meu.

ALEX TEODORESCU, supravieţuitor Colectiv: Oamenii din afară şi nu îi învinovăţesc neaparăt, aveau cu toţii o părere despre noi, unii ziceau că suntem satanişti, alţii ziceau că trebuia să murim cu toţii, şi sunt lucruri pe care nu eu cât apropiaţilor mei, le era destul de greu să le audă.  Ziua de 30 e o zi grea pentru mine. În fiecare an cam ştiu ce am făcut în anii trecuţi, şi măr og de la consumat alcool mult, e o zi grea, mă rog şi acum deşi au trecut 4 ani, sunt absolut sigur că nu o să fiu absolut fericit, foarte ok.

SCHIMBAREA

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: E o întrebare foarte bună, dar foarte grea, ar trebui schimbat totul, ar trebui începând de la educaţie, vorbim despre o reformă, despre care se tot vorbeşte din 90 încoace, până acum nici o autoritate nu a avut nici un plan pe termen lung, cu rezultate pe termen lung,

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: De la cei care conduc ţara? În momentul ăsta e cam greu să cer cuiva care conduce ţara ceva pentru că nu cred că ar înţelege. Să facă nişte legi mai… sau să fie mai atenţi la legile pe care le dau şi ce repercusiuni pot avea pentru că un Colectiv poate să fie din nou oricând în condiţiile date şi poate fi oricare dintre noi acolo, noi, oameni de rând sau chiar ei sau cineva din familia lor, din păcate, oricine poate fi în asemenea situaţie. Putea să fie oriunde, într-un restaurant, într-un club, într-o cafenea, e fix acelaşi lucru.

BOGDAN MOLEŞAG, supravieţuitor Colectiv: Nu am ce să le cer punctual, ştiu şi ei foarte bine, le-aş cere românilor… Să se gândească atunci când votează, să se gândească atunci când fac ceva greşit, să se gândească atunci când îşi educă copiii, să se gândească la binele lor pe termen  lung, să se gândească la ţara asta, toată lumea în ultimii ani a fost afară în Europa, putem fi şi noi ca acolo, va dura ceva, dar trebuie să ne dorim. E foarte… ceva punctual nu se poate spune.

ADINA APOSTOL, supravieţuitor Colectiv: Sunt fix aceleaşi ordine pe care le dau, sunt fix aceleaşi legi pe care le dau şi fix aceleaşi semnături pe care le dau atunci când dau nişte autorizaţii. Să fie totul mai strict, totuşi poate n-avem nevoie de atâtea cafenele şi baruri şi… dar măcar alea care sunt să fie safe, să fie… să ştii că poţi intra acolo şi eşti şi în siguranţă.

27 de tineri şi-au pierdut viaţa chiar în club, în incendiu, iar alţi 37 au murit în săptămânile care au urmat din cauza arsurilor şi a infecţiilor nosocomiale. 4 ani mai târziu, azi, în 2019, încă nu a fost găsit niciun vinovat, iar procesul se judecă în continuare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/7491769-mediafax-foto-alexandru-dobre-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/7491769-mediafax-foto-alexandru-dobre-3.jpgrootstireaUncategorised
30 octombrie 2015 a schimbat pentru totdeauna o ţară. Dar oare cât a schimbat sistemul, acolo unde el şi-a arătat slăbiciunea? Un reportaj, realizat de MEDIAFAX, arată faţa nevăzută a lucrurilor, spusă chiar de către cei care au scăpat din Iad. ...