Candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat, vineri, la Sibiu, că una dintre priorităţile lui este reforma constituţională, care să permită şefului statului să participe la şedinţele de guvern şi la luarea deciziilor care privesc bugetul statului.

Imaginea articolului Dan Barna vrea schimbarea rolului preşedintelui: Să participe la şedinţele de guven, la tot ce înseamnă bugetul statului

Dan Barna vrea schimbarea rolului preşedintelui: Să participe la şedinţele de guven, la tot ce înseamnă bugetul statului

Candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat, vineri, la Sibiu, unde şi-a prezentat proiectul de preşedinte, că una dintre priorităţile lui este reforma constituţională, în urma căreia şeful statului ar urma să aibă atribuţii sporite.

„Prima dintre priorităţile pe care le propun este o reformă constituţională, în care preşedintele trebuie să fie implicat nu doar în politica de apărare şi de siguranţă naţională, dar trebuie să aibă un cuvânt de spus, să participe la şedinţele de guvern, la ceea ce însemnă bugetul statului, pentru că preşedintele este acela care duce obiectivele societăţii şi trebuie să pună presiune pe guvern ca aceste obiective să devină realităţi de guvernare. Din acest punct de vedere, una din modificările din cadrul reformei constituţionale vizează creşterea atribuţiilor preşedintelui în actul de guvernare, în participarea la şedinţele de govern”, a spus Dan Barna.

O altă modificare propusă, care priveşte tot atribuţiile şefului statului, ar fi dus, în opinia lui Dan Barna, la evitarea crizei politice din aceste zile.

„Preşedintele trebuie să aibă atributul şi forţa ca în situaţie de criză politică să poată declanşa alegeri anticipate. Cât de simplu am fi putut ieşi din criza politică în care ne aflăm astăzi dacă atributul pe care eu îl am în program, acela ca în caz de moţiune de cenzură, preşedintele să aibă opţiunea fie de a nominaliza un nou premier, fie de a declanşa alegeri anticipate”, a mai spus Dan Barna.

El speră că această prevedere va apărea în Constituţia modificată, astfel încât să fie evitate, în viitor, crizele politice.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/img-9138-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/img-9138-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat, vineri, la Sibiu, că una dintre priorităţile lui este reforma constituţională, care să permită şefului statului să participe la şedinţele de guvern şi la luarea deciziilor care privesc bugetul statului. ...