Viorica Dăncilă a ajuns, în urmă cu puţin timp, la Parlament. Premierul a declarat că este pozitivă şi optimistă în legătură cu rezultatul moţiunii de cenzură, precizând că în cazul în care vor fi social-democraţi care vor vota la moţiune, vor fi excluşi din PSD.

„Vom vedea la moţiune ce vor face ceilalţi. Vom vedea. Mai este puţin timp. E bine că toată lumea este optimistă. Să vedem care eva fi rezultatul votului de astăzi (joi – n.r.)”, a declarat Viorica Dăncilă, joi, la Parlament.

Întrebată dacă vor fi parlamentari PSD care vor vota moţiunea, Viorica Dăncilă a răspuns: „Vom vedea. Vă daţi seama. Eu sper ca toţi să dea dovadă de foarte multă corectitudine. Sunt convinsă că dacă un parlamentar de la PSD va vota astăzi, va fi foarte, foarte atacat, în primul rând de oameni”.

Chestionată dacă social-demcoraţii care vor vota vor fi excluşi din partid, premierul a replicat: „Categoric. Am luat o hotărâre în CEx. Nu putem accepta aşa ceva”.

Şeful Executivului a anunţat că decizia PSD este de a asigura cvorumul la moţiunea de cenzură, însă fără a vota. Viorica Dăncilă participă, la ora transmiterii acestei ştiri, la şedinţa grupurilor parlamentare ale PSD.

Moţiunea de cenzură urmează să fie dezbătută şi votată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, care va începe de la ora 10.00. Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că votul moţiunii va fi de la ora 13.00. Votul este secret cu bile.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/remus-borza-marius-dumbraveanu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/remus-borza-marius-dumbraveanu.jpgrootstireaUncategorised
Viorica Dăncilă a ajuns, în urmă cu puţin timp, la Parlament. Premierul a declarat că este pozitivă şi optimistă în legătură cu rezultatul moţiunii de cenzură, precizând că în cazul în care vor fi social-democraţi care vor vota la moţiune, vor fi excluşi din PSD. ...