Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a afirmat că nominalizările făcute de Viorica Dăncilă pentru funcţia de comisar european nu vor fi acceptate, deoarece Comisia Europeană preferă să întârzie procedura, decât să aibă în echipă un membru PSD. El a adăugat că Dan Nica are probleme de integritate.

Imaginea articolului Siegfried Mureşan: Comisia Europeană preferă să intre cu întârziere decât să aibă un membru PSD în rândurile sale

Siegfried Mureşan: Comisia Europeană preferă să intre cu întârziere decât să aibă un membru PSD în rândurile sale

„Nominalizările făcute până acum de Viorica Dăncilă nu vor fi acceptate niciuna. Vă spun că CE preferă să intre cu întârziere mai degrabă, decât să aibă un PSDist în rândurile sale. Dan Nica nu va ajunge niciodată comisar european, fiindcă are mari probleme de integritate. Tot Parlamentul European l-a văzut încercând să împiedice ridicarea imunităţii domniei sale, când procurorii au cerut anchetarea într-un dosar”, a spus Siegfried Mureşan, la Vrancea.

Liberalul a adăugat că Guvernul Dăncilă nu are credibilitate în Uniunea Europeană.

„ E un Guvern cu zero credibilitate şi care nu poate obţine nimic pentru români în UE. Aţi putut vedea credibilitatea în procedura de numire a comisarului european. Rovana Plumb nu s-a luptat cu nimeni”, a susţinut Mureşan.

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat, marţi, după şedinţa Comitetului Executiv, că Dan Nica rămâne propunerea pentru funcţia de comisar european, iar dacă se cere, social democraţii au şi o propunere de rezervă, o femeie, respectiv pe Gabriela Ciot.

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, prin vot, că Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi nu sunt apţi pentru funcţia de comisar european. Comisia a trimis o scrisoare cãtre preşedintele PE.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/7264288-mediafax-foto-mihai-dascalescu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/7264288-mediafax-foto-mihai-dascalescu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a afirmat că nominalizările făcute de Viorica Dăncilă pentru funcţia de comisar european nu vor fi acceptate, deoarece Comisia Europeană preferă să întârzie procedura, decât să aibă în echipă un membru PSD. El a adăugat că Dan Nica are probleme de integritate. ...