Vlad Achim (30 de ani), mijlocaşul celor de la Viitorul Constanţa, a criticat arbitrajul şi starea gazonului de pe Stadionul “Ion Oblemenco”, la finalul partidei pierdute cu Universitatea Craiova, scor 1-3, luni seara, în etapa a 11-a din Liga 1.

Imaginea articolului Vlad Achim, Viitorul Constanţa: Când ne apropiem de primul loc, arbitrajul ne dezavantajează

Vlad Achim, Viitorul Constanţa: Când ne apropiem de primul loc, arbitrajul ne dezavantajează

De asemenea, Achim a blamat şi lipsa de maturitate a echipei sale, care a condus cu 1-0 până în apropierea finalului primei reprize, însă apoi nu s-a mai ridicat la nivelul adversarei.

“Este o înfrângere dureroasă, au fost 42 de minute în care n-am avut nicio problemă. Trebuia să încercăm să închidem jocul, să vină pauză, să intrăm în avantaj. Dar au fost două mingi pierdute în centru şi două goluri pierdute. Am încercat să revenim în control, dar a venit acea lovitură liberă, mingea a sărit şi a intrat în poartă. Domnul tuşier nu a văzut un aut de jumătate de metru la doi paşi de el. Nu ştiu cum de nu vede, poate chiar nu a văzut, nu ştiu ce să zic.

E problema lor cu gazonul, îşi doresc foarte mult să-l schimbe. Sper să rezolve, nu e normal ca un meci din Liga 1 să se joace pe un teren atât de prost. Sperăm să ieşim cu bine din această situaţie. Putem spune că jocul din prima parte nu a fost unul rău, dar este o lipsă de maturitate. Trebuie să schimbăm aceste lucruri pentru că trebuia să intrăm în avantaj la pauză.

Arbitrajul cam în media în care ne-am obişnuit, când ne apropiem de primul loc. Ne dezavanteajază! Acel aut este inexplicabil pentru mine. Motivele pentru care sunt eliminaţi antrenorii sunt de râs, dar ei aşa consideră. Şi eu am luat nişte galben pentru proteste. Le-am spus că este aut, dar ce pot să le mai spun? Asta e!”, a declarat Achim, pentru DigiSport, la finalul partidei cu Craiova.

Universitatea Craiova a făcut rocada cu Viitorul Constanţa pe podiumul Ligii 1. Echipa lui Piţurcă a urcat pe locul secund, cu 22 de puncte, în timp ce trupa lui Hagi rămâne cu 21 de puncte, pe locul trei. Pe primul loc a rămas CFR Cluj, cu 24 de puncte.

În următoarea etapă, Universitatea Craiova va evolua tot pe teren propriu, împotriva lui Poli Iaşi. De asemenea, Viitorul Constanţa va primi vizita campioanei CFR Cluj.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/fotbal-shutterstock-9.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/fotbal-shutterstock-9-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Vlad Achim (30 de ani), mijlocaşul celor de la Viitorul Constanţa, a criticat arbitrajul şi starea gazonului de pe Stadionul 'Ion Oblemenco', la finalul partidei pierdute cu Universitatea Craiova, scor 1-3, luni seara, în etapa a 11-a din Liga 1. ...