Viorica Dăncilă a declarat că nu a mers în Statele Unite pentru „poze sau şepci” şi nici ca să lanseze cărţi, cum a făcut Klaus Iohannis sau Dan Barna. Premierul a precizat că vizita în SUA nu a fost o deplasare de campanie.

Imaginea articolului Viorica Dăncilă: Spre deosebire de Iohannis şi Barna, eu nu m-am dus în State pentru poze sau şepci

Viorica Dăncilă: Spre deosebire de Iohannis şi Barna, eu nu m-am dus în State pentru poze sau şepci

„Am avut săptămâna trecută, după cum ştiţi, o vizită de lucru în SUA. Un demers pe care unii s-au străduit foarte tare să îl minimizeze şi să îl deprecieze. Am văzut comparaţii între vizitele celor 3 candidaţi la prezidenţiale şi cred că este esenţial să facem foarte clare nişte aspecte. Spre deosebire de domnii Iohannis şi Barna, eu nu m-am dus în SUA să fac poze sau să lansez cărţi. Eu am avut o vizită de lucru, nu o deplasare de campanie. Am semnat cu Banca Mondială Acordul destinat creşterii accesului cetăţenilor la servicii de asistenţă medicală primară. Este un program ce va aduce beneficii reale pacienţilor din România. A fost semnat Memorandumul de înţelegere între Guvernele României şi Statelor Unite privind cooperarea în domeniul nuclear civil – angajament în concordanţă cu Parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA”, a afirmat Viorica Dăncilă, într-o declaraţie de presă susţinută, luni, la sediul PSD.

Şeful Executivului a mai spus că a discutat cu secretarul general adjunct al ONU despre rolul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

„Am avut o întrevedere cu secretarul general adjunct al ONU pentru a discuta importantă şi rolul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă şi a consolida poziţia României de centru regional în interiorul Comisiei Economice ONU pentru Europa. Am avut întâlniri cu reprezentanţii comunităţii de români din SUA, am discutat despre programele guvernului pentru diaspora şi antreprenori, dar şi despre măsurile luate pentru buna organizare a alegerilor. Eu nu m-am dus în State pentru poze sau şepci. Am venit cu angajamente ferme şi proiecţii pentru ţară. Asta este diferenţa dintre mine şi domnii prezidenţiabili: interesul ţării”, a conchis premierul.

Reacţia premierul vine în contextul în care, cu ocazia vizitei oficiale a şefului statului de săptămâna trecută de la New York, Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis au participat la lansarea cărţii „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”. De asemenea, Klaus Iohannis apare într-o fotografie alături de preşedintele SUA Donald Trump şi Melania Trump.

Pe 20 august, în cadrul vizitei efectuate de şeful statului român în America, Iohannis primind o şapcă ce are inscripţionat “Make Romania Great Again”, după mesajul de campanie al lui Donald Trump.

Tot săptămâna trecută, prezidenţiabilul USR- PLUS Dan Barna a avut o întrevedere în SUA cu Matthew G. Boys, adjunctul asistentului secretarului de stat pentru Afaceri Europene. Cei doi oficiali au discutat despre dezvoltarea infrastructurii energetice şi securitatea Mării Negre. Acesta s-a întâlnit şi cu reprezentanţii diasporei din Statele Unite.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7499830-mediafax-foto-andreea-alexandru-10.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7499830-mediafax-foto-andreea-alexandru-10-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Viorica Dăncilă a declarat că nu a mers în Statele Unite pentru „poze sau şepci” şi nici ca să lanseze cărţi, cum a făcut Klaus Iohannis sau Dan Barna. Premierul a precizat că vizita în SUA nu a fost o deplasare de campanie. ...