PNL organizează, luni la Cluj-Napoca, Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Nord-Vest, evenimente la care vor fi prezenţi aproximativ 1.500 de liberali, precum şi preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presă.

Imaginea articolului Klaus Iohannis participă, luni, la Cluj, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Nord-Vest

Klaus Iohannis participă, luni la Cluj, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Nord-Vest

Evenimentul se va desfăşura, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenţilor, din Cluj, a transmis partidul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Printre cei care vor lua cuvântul se numără preşedintele Klaus Iohannis, liderul PNL Ludovic Orban, prim-vicepreşedinţii PNL Raluca Turcan şi Rareş Bogdan, secretarul general al PNL Robert Sighiartău, primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc, primarul municipiului Oradea Ilie Bolojan, vicepreşedintele PNL Lucian Bode şi europarlamentarii PNL Mircea Hava şi Daniel Buda.

Pe 14 septembrie, şeful statului a participat la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL – Est, la Constanţa. De asemenea, preşedintele Iohannis a fost prezent în aceeaşi zi şi la Şcoala de Vară „Generaţia Altfel”, organizată de Tineretul Naţional Liberal (TNL) în staţiunea Venus.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7524428-mediafax-foto-lucian-danciu-5.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7524428-mediafax-foto-lucian-danciu-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
PNL organizează, luni la Cluj-Napoca, Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Nord-Vest, evenimente la care vor fi prezenţi aproximativ 1.500 de liberali, precum şi preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presă. Klaus Iohannis participă,...