Marius Tudor, secretar general al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), a propus, luni, la dezbaterea publică privind introducerea vinietei în Capitală, includerea normelor de poluare Euro 3 şi Euro 4 în proiect.

„Sunt necesare câteva corecţii. Etapizarea să includă şi o extindere progresivă a zonei de centru. Norma de poluare ar trebui să cuprindă şi Euro 3, nu doar Euro 2, apoi programul să continue cu restricţii pentru cele Euro 4 apoi Euro 5. (…) Autorităţile publice ar trebui să achiziţioneze, conform legii, 30 la sută, începând cu anul 2020, mijloace electrice, tehnologii verzi. Acelaşi procent ar trebui să se aplice şi companiilor de taxi”, a declarat, luni, la Primăria Capitalei, Marius Tudor, secretar general APIA.

La dezbatere a participat şi Alin Tănase, reprezentant Greenpeace, care a precizat că măsura introducerii de viniete pentru accesul în Capitală şi în centrul oraşului este una bună, dar nu este suficientă.

„Măsura este bună, dar nu este suficientă. O maşină electrică înregistrată în Cluj-Napoca va trebui să plătească o taxă de acces. Ar trebui diferenţiate motoarele Diesel şi motoarele pe benzină, cele Diesel sunt mult mai poluante. Propunerea face parte dintr-un plan mai mare, dar măsura ar trebui cuplată şi cu celelalte măsuri. Piste de biciclete noi nu am văzut, există una singură şi este uneori blocată de maşini. Nu sunt autobuze electrice, dar avem autobuze Euro 3 Diesel.

Cel mai important cred că ar fi să măsurăm calitatea aerului. Sunt şase staţii în Bucureşti, însă doar două funcţionează şi măsoară poluarea venită de la maşini.

Repet, măsura e binevenită, dar e incompletă. Ca să ne dăm seama unde suntem ar trebui să monitorizăm calitatea aerului. Comisia Europeană chiar ne-a avertizat că situaţia poate sta altfel decât ultima dată, tocmai din cauza măsurătorii defectuoase”, a declarat Alin Tănase.

Pe de altă părte, Răzvan Pavel, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Motociclismului a solicitat ca motocicletele şi scuterele să fie excluse din acest proiect. „Scuterele şi motocicletele sunt recunoscute la nivel mondial pentru reducerea poluării. Este un studiu pe care l-au publicat cei de la Agenţia Franceză pentru Mediu şi care spune că scuterele şi motocicletele sunt mai puţin poluante. Un autoturism, de exemplu, lasă undeva la 4 kilograme de pulbere de cauciuc”, a declarat Pavel.

Dezbaterea a fost moderată de Sorin Chiriţă, city managerul Capitalei, care, la sfârşitul şedinţei, a declarat că Primăria Capitalei va ţine cont de „propunerile pertinente” din cadrul dezbaterii.

Primăria Capitalei a lansat, în august, în dezbatere publică proiectul care prevede interzicerea maşinilor sub Euro 3 în Centrul Capitalei, precum şi introducerea unei viniete pentru maşinile care nu sunt din Bucureşti sau Ilfov. Luni este ultima zi în care proiectul mai stă în dezbatere publică, apoi va trebui să treacă prin votul consilierilor generali.

Articolul 1 al proiectului stabileşte zona „Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului”, numită „ZACA” – zonă în care traficul va fi restricţionat:

„Se defineşte Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – Şos. Ştefan cel Mare – str Polonă – str Mihai Eminescu – str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Sincai – str Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăsesti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti – P-ta Victoriei, inclusiv limitele acestuia”, se arată în poriectul pus în dezbatere publică.

Articolul 2 al Proiectului stabileşte ce categorii de autovehicule vor avea traficul restricţionat în această zonă:

„Începând cu data de 01.01.2020 accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 5 tone pe arterele din interiorul ZACA este restricţionat zilnic de luni până vineri cu excepţia sărbătorilor legale, în intervalul 07:00 – 22:00, după cum urmează:

a) pentru autovehiculele înmatriculate în Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu norma de poluare Euro 4, Euro 5, Euro 6 precum şi pentru autovehicule electrice sau hibrid, accesul este permis fără restricţii.
b) pentru autovehicule înmatriculate în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu norma de poluare Euro 3, accesul este permis numai în urma achiziţionării unei viniete electronice de tip Oxigen-C.
c) pentru autovehicule înmatriculate în afara Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, cu norma de poluare minim Euro 3, accesul este permis doar în urma achiziţionării unei viniete electronice de tip Oxigen-B.
d) pentru autovehiculele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, accesul este interzis în intervalul menţionat”, se arată în proiect.

Articolul 3 al proiectului stabileşte că autovehiculele cu masa totală autorizată mai mică de 5 tone, înmatriculate în afara Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, cu norma de poluare non Euro, Euro 1 şi Euro 2 vor putea circula în Municipiul Bucureşti, mai puţin în perimetrul ZACA, de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale, în intervalul 07.00 – 22.00, numai în urma achiziţionării vinietei electronice de tip Oxigen-B.

Tot în articulul 3 se arată că autovehiculele cu masa totală autorizată mai mică de 5 tone, înmatriculate în afara Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, cu norma de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 şi Euro 6, precum şi cele hybride sau electrice, vor putea circula pe toate arterele din Municipiul Bucureşti, numai în urma achiziţionării vinietei electronice de tip Oxigen-B.

„Vinietele se emit numai după achitarea sumelor prevăzute în anexa nr.1 la prezenta hotărâre, în baza dovezii privind norma de poluare. În urma emiterii vinietelor, autovehiculul este înregistrat într-un sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control a vinietelor denumit în continuare SIEGMCV”, se arată în articolul 4.

Articolul 5 al proiectului stabileşte care sunt categoriile de maşini care sunt exceptate de la prevederile articolului 1, printre care cele ala Salvării, ale Pompierilor, dar şi cele ale Patriarhiei Române:

„Autovehiculele aparţinând poliţiei, pompierilor, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării Naţionale, unităţilor speciale ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, Servicului de Telecomunicatii Speciale, Servicului de Informatii Externe, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public), serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă; Societatea Naţională de Cruce Roşie din România; serviciile de ambulanţă; Societatea Transport Bucuresti (STB); autovehicule adaptate special pentru persoanele cu dizabilităţii; autovehicule aparţinând Patriarhiei Române; cele utilizate la intervenţiile la căile de comunicaţie şi reţelele edilitare; cele istorice, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului; cele prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte”, se arată în articolul 5.

Potrivit proiectului, zonele delimitate vor fi semnalizate prin indicatoare de nformare, iar încasarea vinietelor se va face de către „structurile de specialitate ale Mnicipiului Bucureşti”.

Proiectul mai arată că amenzile pentru cei care vor circula fără achiziţionarea vinietelor specificate vor fi de la 1.500 la 2.000 de lei, iar constatarea se va face de către Poliţia Locală.
În ceea ce priveşte tarifele pentru viniete, aceste vor fi:

Pentru maşinile din Bucureşti şi Ilfov, pentru Oxigen C – maşini Euro 3, tarifele vor fi de 75 de lei pe lună, 500 de lei pe 6 luni, şi 900 de lei pe un an.

Pentru maşinile înmatriculate în afara Bucureştiului şi a judeţului Ilfov, categoria Euro -3, pentru vinieta Oxigen – B, tarifele vor fi de 10 lei pe zi, 200 de lei pe lună, 1.100 de lei pe 6 luni şi 1.900 de lei pe un an.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/colaj-9.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/colaj-9.jpgrootstireaUncategorised
Marius Tudor, secretar general al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), a propus, luni, la dezbaterea publică privind introducerea vinietei în Capitală, includerea normelor de poluare Euro 3 şi Euro 4 în proiect. ...