Jurnalistul Ion Cristoiu afirmă că depunerea unei moţiuni de cenzură după destrămarea coaliţiei PSD-ALDE era obligatorie şi susţine că ne îndreptăm spre căderea Guvernului Dăncilă. Jurnalistul a susţinut,la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că Executivul Dăncilă va fi înlocuit cu un guvern minoritar

“În realitate, din datele pe care le am eu şi din ce am studiat ne îndreptăm către căderea guvernului şi vă dau câteva semnale, adică nu din ce ştiu eu, din exploatarea surselor deschise, cum ar spune colegii noştri de la SRI, când vor să spună ce ştiu numai ei din spionaj, zice din surse deschise. Primul lucru, avem un caz numit Rareş Bogdan. Rareş Bogdan acum două, trei săptămâni a scris un text pe Facebook de care s-a făcut mare caz în care a spus că PNL-ul nu are ce negocia cu Ponta şi cu Tăriceanu (…) Din sursele mele, i s-a cam dat un ghiont de la Cotroceni şi atunci, alaltăseară, am citit un text incredibil al lui, gata, nu se mai poate trăi, trebuie să cadă PSD-ul, cutare”, a explicat Ion Cristoiu.

Un alt semnal pentru analistul politic a fost atitudinea fostului premier Victor Ponta, liderul Pro România.

“Alt personaj este Victor Ponta care el neputându-se stăpâni să nu vorbească, să scrie e uşor de descifrat. Când a plecat ALDE de la guvernare şi s-a schiţat ideea depunerii unei moţiuni de cenzură, aţi văzut că destul de şovăielnic, domnul Ponta a spus o chestie care părea credibilă domnule, noi nu votăm moţiunea de cenzură până când nu vedem cine va fi premier şi premier nu poate să fie domnul Ludovic Orban în veci. Acum, de vreo câteva zile, domnul Ponta tace şi…dar ca să justifice probabil o înţelegere prin boscheţi, că este o înţelegere clar şi cu el şi cu Tăriceanu, a lui Iohannis bănuiesc, cred că nu a lui Ludovic Orban că nu are putere, el începe… în fiecare zi înjură guvernul, aţi observat, deci în fiecare zi se conturează o justificare…acestei nunţi, acestei chestii, tochituri de tip balcanic în care duşmanii de până mai ieri Ponta şi Tăriceanu au devenit pentru Ludovic Orban oameni onorabili şi anume teza patriei în primejdie”, a mai spus jurnalistul.

În opinia, un alt semnal este o declaraţie a şefei tinerilor liberali, Mara Mareş, care a avansat varianta numirii liderului PNL, Ludovic Orban, în postul de premier.

“Apoi un alt fapt este următorul, la Constanţa, şefa tinerilor liberali domnişoara Mareş căreia îi spun prinţesa barabulelor, sunteţi ardeleancă, deoarece tatăl este unul dintre cei mai mari afacerişti în cartofi din Ardeal, brusc, de faţă cu Klaus Iohannis, a spus şi premierul Ludovic Orban, spre încântarea lui Ludovic Orban şi atunci domnul Klaus Iohannis a zis <Da, e o idee>”, a susţinut Ion Cristoiu.

Analistul politic a atras atenţia că aceia care susţin că moţiunea nu va trece nu iau în calcul foamea liberalilor pentru funcţii, foame care poate fi satisfăcută prin accederea la guvernare contra sprijinirii lui Iohannis la prezidenţiale.

“Deci, există din câte ştiu eu şi acest scenariu, domnul Orban s-a dus la Cotroceni şi a zis domnului Klaus Iohannis <uite ce se întâmplă, noi nu mai rezistăm, noi ăia, dacă nu ne daţi ceva acum, dacă nu ne daţi guvernarea, chiar minoritar, activul nostru nu mai poate să tragă>(…) După părerea mea, ce nu am luat în calcul şi ce nu iau în calcul toţi cei care susţin că moţiunea nu o să treacă şi eu spun că o să treacă, este flămânzirea PNL-istă. Imediat ce s-a zvonit că moţiunea ar putea să treacă, acele liste sunt făcute de ei, de la PNL, nu sunt făcute de PSD, pentru că fiecare, dacă aţi observat, e bucuros că e pe o listă din aia”, a explicat jurnalistul.

Ion Cristoiu a mai spus că dacă moţiunea de cenzură va trece, Guvernul Dăncilă va fi înlocuit cu un guvern minoritar.

“ Nu, va fi un Guvern minoritar, ei vor sprijini şi amândoi şi Ponta şi Tăriceanu au interesul în căderea acestui Guvern, nu ştiu dacă li se vor face jocul (…) dar eu cred că sunt şi nişte negocieri, dar nu de miniştri că nu au cum să facă să fie. (…) oricum cei doi au fost contactaţi, s-a negociat cu ei prin boscheţi cum spun eu, dar tot ce se întâmplă acum poate să ducă şi mi se pare corect la o creştere a curentului USR-ist, curentul, nu USR. Eu văzând acest spectacol mizer, groaznic, adică totuşi până mai ieri Ponta era ciuma roşie, Tăriceanu acum votează împotriva propriului Guvern, pentru că e o moţiune împotriva guvernării PSD- ALDE (…) Eu am spus, după părerea mea se îndreaptă către o trecere a moţiunii, dar vom vedea”, a conchis jurnalistul.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat marţi că formaţiunea a strâns peste 233 de semnături pentru moţiunea de cenzură şi că aceasta va fi depusă cel mai probabil luni. El a adăugat că ultimele negocieri vor fi purtate joi, individual, cu parlamentarii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/bani-19.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/bani-19.jpgrootstireaUncategorised
Jurnalistul Ion Cristoiu afirmă că depunerea unei moţiuni de cenzură după destrămarea coaliţiei PSD-ALDE era obligatorie şi susţine că ne îndreptăm spre căderea Guvernului Dăncilă. Jurnalistul a susţinut,la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că Executivul Dăncilă va fi înlocuit cu un guvern minoritar ...