Cetăţenii europeni par să nu mai considere Statele Unite garant al securităţii Europei, preferând consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare strategică independentă şi nonagresivă, arată un studiu efectuat de Institutul Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR).

Imaginea articolului Studiu: Europenii nu mai consideră SUA garant al securităţii Europei/ Care sunt opiniile în România

Studiu: Europenii nu mai consideră SUA garant al securităţii Europei/ Care sunt opiniile în România

Potrivit studiului, realizat în septembrie pe baza unui sondaj efectuat de YouGov la cererea Institutului Consiliul European pentru Relaţii Externe (European Council on Foreign Relations, ECFR) pe un eşantion reprezentativ de peste 60.000 de persoane din ţări europene, cetăţenii au mai multă încredere în Uniunea Europeană decât în guvernele naţionale pentru apărarea intereselor în faţa altor puteri mondiale, deşi în unele ţări UE cei mai mulţi alegători nu au încredere nici în UE, nici în SUA.

La întrebarea “În care putere aveţi mai multă încredere: SUA ori Uniunea Europeană?”, 48% dintre slovaci preferă UE (3% au încredere în SUA), la fel 52% dintre germani (4% pro-SUA), 39% dintre unguri (14% pro-SUA), 60% dintre austrieci (3% pro-SUA) şi 51% dintre olandezi (7% au încredere în SUA).

În România, 41% dintre respondenţi au încredere mai mare în UE (16% au încredere în SUA, iar 32% nu au încredere în niciuna). În Spania, 56% dintre cetăţeni au încredere în UE (9% în SUA), la fel în Suedia (56% au încredere în UE, 6% în SUA), precum şi în Polonia (41% au încredere în UE, 19% în SUA) şi în Danemarca (60% au încredere în UE, iar 6% în SUA). Conform sondajului, 58% dintre greci au răspuns că nu au încredere nici în UE, nici în SUA, la fel 54% dintre cehi, 41% dintre francezi şi 37% dintre italieni.

“În primul rând, alegătorii cred că dacă UE trebuie să navigheze în apele turbulente ale competiţiei geostrategice, va trebui să acţioneze independent. Blocul comunitar nu trebuie să se mai bazeze pe un singur stat membru ori să rămână la mila unei puteri străine. (…) La trei ani de la începerea mandatului preşedintelui SUA Donald Trump, alegătorii europeni par pregătiţi să înfrunte realitatea dură a politicii mondiale. Studiul ECFR arată că europenii nu mai consideră că Statele Unite pot fi garant al securităţii Europei. (Acest lucru, în pofida faptului că în cele mai multe state membre minorităţi cred că ţara lor are o relaţie specială cu SUA). La nivel general, europenii au mai multă încredere în UE decât în guvernele naţionale pentru apărarea intereselor în faţa altor puteri globale – deşi, în numeroase state membre, mulţi alegători nu au încredere nici în SUA, nici în UE)”, constată ECFR.

La întrebarea “Ce parte ar trebui să aleagă ţara dvs. în cazul unui conflict dintre SUA şi Rusia?”, cei mai mulţi europeni au preferat neutralitatea. În Polonia, 45% dintre persoane au răspuns “nicio parte” (33% ar susţine SUA, iar 6%, Rusia), la fel în Danemarca (53% nu susţin nicio parte), în Cehia (59%), Olanda (64%), Franţa (63%) şi Spania (62%).

În România, 65% dintre persoanele intervievate au răspuns că nu ţin cu nicio parte (17% ar susţine SUA, iar 5%, Rusia), la fel în Suedia (68%), în Italia (65%), Ungaria (71%), Germania (70%), Slovacia (65%), Grecia (81%) şi Austria (81%).

La întrebarea “Ce parte ar trebui să aleagă ţara dvs. în cazul unui conflict dintre SUA şi China?”, răspunsurile au fost similare în favoarea neutralităţii.

În Polonia, 54% dintre persoane au răspuns “nicio parte”, la fel în Danemarca (59%), în Italia (63%), în Cehia (65%), în Franţa (64%) şi în Spania 63%).

În România, 64% dintre persoanele intervievate au răspuns că nu ţin cu nicio parte (17% ar susţine SUA, iar 5%, China), la fel în Suedia (70%), în Olanda (67%), Ungaria (73%), Germania (73%), Slovacia (73%), Grecia (82%) şi Austria (83%).

“Alegătorii europeni par să vrea ca Uniunea Europeană să devină un actor internaţional puternic, independent, utilizând o strategie fără o atitudine de confruntare. În conflicte dintre SUA şi Rusia ori China, au preferinţa clară ca UE să rămână neutră, optând pentru o cale de mijloc între marile puteri aflate în competiţie”, subliniază specialiştii ECFR.

“Alegătorii europeni cred că există argumente din ce în ce mai puternice pentru o politică externă a UE mai coerentă şi mai eficientă într-o lume periculoasă şi competitivă. Vor să vadă că Uniunea Europeană se maturizează ca actor geopolitic şi îşi stabileşte propriul parcurs. Cei mai mulţi cetăţeni cred că trăiesc într-o Uniune Europeană în care nu se mai pot baza pe SUA ca garant al securităţii şi că procesul extinderii ar trebui oprit”, concluzionează autorii studiului intitulat “Daţi-le oamenilor ce vor: Solicitare populară pentru o politică externă europeană puternică”, realizat de Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR).

Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS) organizează pe 3 octombrie Conferinţa pe tema “Politica de securitate naţională, de la gândirea strategică la instituţiile de securitate şi apărare”, un forum pentru dezbateri cu invitaţi de marcă din România şi din străinătate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/flag-1291945-960-720-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/flag-1291945-960-720-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cetăţenii europeni par să nu mai considere Statele Unite garant al securităţii Europei, preferând consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare strategică independentă şi nonagresivă, arată un studiu efectuat de Institutul Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR). ...