Compania aeriană Ryanair le-a transmis piloţilor britanici să îşi ia concediu neplătit sau să se transfere către filialele din România, Ungaria şi Maroc, dacă nu vor să-şi piardă slujbele asemenea celor 9000 de angajaţi ai Thomas Cook, transmite The Guardian.

Imaginea articolului Notă internă la Ryanair: Piloţii, îndemnaţi să-şi ia „zborul” către România dacă vor să-şi păstreze job-urile

Notă internă la Ryanair: Piloţii, îndemnaţi să plece către filialele din România dacă vor să-şi păstreze job-urile

Ryanair şi-a anunţat angajaţii printr-o notă internă că dispun de “un excedent semnificativ de piloţi” în filiala din Marea Britanie a companiei, iar acesta trebuie redus, aşa că piloţii ar trebui să intre în cocediu fără plată într-o perioadă de până la un an sau să se tranfere către bazele din România, Ungaria şi Maroc unde firma mai are nevoie să ocupe un număr limitat de posturi cu normă întreagă.

“Sperăm că vor fi suficiente cereri pentru concedii neplătite sau pentru posturi part-time, ca să nu fie nevoie să apelăm la concedieri iarna aceasta”, a transmis compania aeriană în nota citată de The Guardian.

Situaţia vine în contextul în care peste 9000 de joburi au fost anulate după colapsul firmei britanice de turism, Thomas Cook, iar numărul acestora s-ar putea extinde la 13000, mai scrie publicaţia.

Ryanair a înregistrat în luna mai un profit de un miliard de euro.

Firma şi-a justificat decizia de restructurare din cauza întârzierilor înregistrate de livrările aeronavelor Boeing 737 Max. Ryanair comandase aproximativ 135 de aeronave pentru a se extinde anul acesta. Modelul rămâne încă reţinut la sol, de când companiile Ethiopian Airlines şi Lion Air au avut cele două accidente fatale.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/ryanair-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/ryanair-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Compania aeriană Ryanair le-a transmis piloţilor britanici să îşi ia concediu neplătit sau să se transfere către filialele din România, Ungaria şi Maroc, dacă nu vor să-şi piardă slujbele asemenea celor 9000 de angajaţi ai Thomas Cook, transmite The Guardian. ...