Sâmbăta aceasta se perfectează Luna Nouă din semnul Balanţei, sursă de oportunităţi pentru zodiile de Aer (Gemeni, Balanţă şi Vărsător) şi de provocări pentru semnele Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn). Duminică, se reiterează aceste tendinţe prin conjuncţia Lunii cu Venus în Balanţă şi careul distonant pe care aceasta dintâi îl formează cu Saturn din Capricorn.

Berbec

Tonus fizic şi stare emoţională

În prima parte a zilei de sâmbătă, s-ar putea să ai la dispoziţie mai multă energie decât te-ai fi aşteptat. Nu îţi disipa forţele în toate direcţiile, astfel încât să-ţi ajungă până duminică. Altfel, există riscul să cazi lat(ă) atunci şi să ai parte de o zi de luni grea.

Bani şi carieră

Luna Nouă de sâmbăta aceasta activează casa parteneriatelor, semn că în prima jumătate a săptămânii viitoare ai putea pune bazele unor noi colaborări de mare perspectivă. Sau poate că începi un capitol nou în cadrul celor deja existente. Nu este exclus, de asemenea, să dobândeşti contracte noi, extrem de ofertante.

Familie, prieteni şi cuplu

Acelaşi eveniment astral aduce noi începuturi de plan sentimental, la propriu în unele cazuri şi la figurat în altele. Mai exact, unii(ele) nativi(e) cunosc pe cineva special, iar alţii(te) şterg cu buretele trecutul şi fac loc unui nou capitol alături de actualul partener. Lăsaţi deoparte orgoliile şi concentraţi-vă pe viitor.

Taur

Tonus fizic şi stare emoţională

Luna Nouă de sâmbăta aceasta se manifestă în casa sănătăţii fizice din horoscopul tău general, semn că trebuie să dai dovadă de echilibru mai abitir decât de obicei. Excesele şi privaţiunile de orice fel nu îţi fac bine şi determină fluctuaţii de energie care nu îţi vor fi deloc favorabile.

Bani şi carieră

Aceeaşi casă mai simbolizează şi munca în astrologie, semn că acest eveniment astral te va face, de asemenea, să tânjeşti după armonie la locul de muncă. Să nu te mire dacă randamentul tău depinde de buna ta înţelegere cu colegii de muncă. Urmăreşte să consumi tensiunea altfel decât prin conflict.

Familie, prieteni şi cuplu

În prima parte a zilei de sâmbătă, atmosfera între tine şi partener este dinamică şi plină de neprevăzut. Iară un bun prilej să îi demonstrezi celui drag şi/ sau copiilor că poţi fi şi spontan(ă) uneori. Schimbă complet planurile pe care le aveaţi şi optează pentru ceva plin de aventură.

Gemeni

Tonus fizic şi stare emoţională

În principiu, n-ar trebui să te îngrijoreze că nu vei avea parte de energie în acest weekend. Stai relativ bine la acest capitol, dar trebuie să ai mai multă grijă cum procesezi unele probleme de natură sentimentală, duminică mai ales. S-ar putea să îţi afecteze destul de mult dispoziţia generală.

Bani şi carieră

Luna Nouă de sâmbăta aceasta favorizează speculaţiile financiare şi afacerile de suflet, dar caută să te dedici lor doar în măsura în care nu implică să îţi asumi riscuri prea mari. În caz contrar, s-ar putea să întreci limita între curaj şi nebunie, iar eroismele de genul acesta costă scump.

Familie, prieteni şi cuplu

Dacă te gândeşti să le faci o vizită părinţilor, treci pe la ei sâmbăta la o cafea. Apoi, concentrează-te pe viaţa sentimentală şi pe relaţia cu copiii; Luna Nouă de sâmbătă se formează tocmai în casa lor din horoscopul tău principal şi ei ar trebui să constituie prioritatea ta dintâi.

Rac

Tonus fizic şi stare emoţională

Nici în cazul tău nu se întrevede o acumulare exagerată de stres şi oboseală în acest weekend. Schimbările de stare se datorează, ca în cazul anterior, unor surse exterioare, ce ţin mai degrabă de unele probleme de cuplu sau de familie care riscă să se manifeste cândva în această duminică.

Bani şi carieră

Evită să te ocupi weekend-ul acesta de sarcini de lucru complicate, cu multe variabile, Dimineaţa zilei de sâmbătă este una propice negocierilor, întrevederilor de afaceri sau întâlnirilor informale cu potenţiali clienţi şi colaboratori. Dacă te interesează să rezolvi chestiuni locative sau imobiliare, caută să te axezi pe ele de la orele amiezii încolo. Atunci se formează Luna Nouă în casa aferentă şi primeşti susţinere.

Familie, prieteni şi cuplu

Acelaşi eveniment astral produce efecte şi acasă, în familia de origine, dar şi în cea pe care ţi-ai întemeiat-o tu. Tinzi mai mult decât oricât spre linişte şi armonie în raport cu cei dragi. În acelaşi timp însă, soliciţi mai mult decât oricând reciprocitate. Jumătăţile de măsură nu te satisfac.

Leu

Tonus fizic şi stare emoţională

În cazul tău, duminica aceasta se aplică acel dicton potrivit căruia cuvintele sunt arme periculoase. Unele remarci care îţi sunt adresate la nervi riscă să îţi producă o supărare într-atât de mare încât ajungi să o resimţi la nivel fizic. Încearcă să nu te laşi afectat(ă) chiar atât de mult.

Bani şi carieră

Dimineaţa zilei de sâmbătă ar putea fi una destul de productivă din punct de vedere financiar. O activitate extraprofesională sau un comision te ajută să îţi rotunjeşti veniturile fără prea multe dificultăţi. Caută totuşi să nu te lansezi în cheltuieli pe care nu le aveai în plan. Pune deoparte ceva.

Familie, prieteni şi cuplu

Luna Nouă de sâmbăta aceasta deschide un capitol nou în relaţia cu rudele apropiate ca fraţii surorile, verii sau verişoarele. Dacă nu aţi menţinut un contact stabil sau au planat tensiuni asupra relaţiei voastre, acum ai şanse de a prelua iniţiativa şi de a încuraja să faceţi schimbări de atitudine.

Fecioară

Tonus fizic şi stare emoţională

Aspectele astrale din dimineaţa zilei de sâmbătă te energizează vizibil. Ai fost destul de apatic(ă) în ultimele zile, dar venirea weekend-ului şi alinierea planetelor activează în tine rezerve de vitalitate pe care nu credeai că le deţii. Ai mare grijă cum le gestionezi. Trebuie totuşi să-ţi rămână ceva pe luni.

Bani şi carieră

Luna Nouă de sâmbăta aceasta se formează în casa banilor şi a bunurilor din horoscopul tău general. Şansele de câştig cresc încă din acest weekend, dar la începutul săptămânii devine mai vizibil fenomenul şi îţi este mai uşor să profiţi de oportunităţile care apar. Nu le lăsa să te ocolească.

Familie, prieteni şi cuplu

Acelaşi eveniment astral te poate face să epatezi, duminică mai ales. Încerci să îi impresionezi pe copiii, pe partener sau pe o persoană pe care ai cunoscut-o recent şi o găseşti interesantă. Ori poate îţi sunt prea dragi pentru a-i refuza. Încearcă să nu te laşi pradă sentimentelor sau manipulării.

Balanţă

Tonus fizic şi stare emoţională

Luna Nouă de sâmbăta aceasta se formează tocmai în semnul naşterii tale, ceea ce indică debutul unor transformări în plan personal. Ele vizează chestiuni exterioare ca look-ul sau atitudinea faţă de ceilalţi, prilej numai bun să îţi înnoieşti înfăţişarea sau să adopţi alte abordări în legătură cu unele situaţii curente.

Bani şi carieră

Acelaşi eveniment astral te înzestează cu mult şarm şi carismă, semn că dacă vrei să impresionezi un potenţial finanţator, client sau colaborator, succesul va fi de partea ta. Dă dovadă de tact şi diplomaţie şi vei avea parte de reuşita scontată. Ai mai multă încredere în forţele tale perioada aceasta.

Familie, prieteni şi cuplu

Beneficiezi în plan social şi sentimental de aceleaşi beneficii ale Lunii Noi. Îţi îmbogăţeşti anturajul şi atragi priviri oriunde te-ai afla. Din dorinţa de a le face pe plac celor dragi, ai putea fi tentat(ă) să faci prea multe compromisuri duminică. Trebuie să tragi linie undeva, altfel vei fi dezamăgit(ă).

Scorpion

Tonus fizic şi stare emoţională

Luna Nouă de sâmbăta aceasta te provoacă să schimbi ceva la modul în care te raportezi la poveşti de iubire din trecut care nu au avut parte de un final fericit. În loc să le laşi să îţi influenţeze alegerile din prezent, mai bine încerci să faci pace cu ele.

Bani şi carieră

Dimineaţa zilei de sâmbătă este una propice întâlnirilor cu cei cu care derulezi afaceri, mai ales dacă intenţionaţi să dezbateţi strategii de dezvoltare a proiectelor în care sunteţi implicaţi. Ritmul lor de evoluţie este accelerat şi trebuie să faceţi faţă tuturor provocărilor pe care le aduc etapele prin care trec.

Familie, prieteni şi cuplu

Duminica aceasta ar fi de dorit să fii mai atent(ă) cât şi ce anume dai din casă. Există riscul să fii judecat(ă) greşit sau să ţi se scoată vorbe. Unele zâmbete ascund intenţii nu tocmai bune şi nu este indicat să te expui riscului de a-ţi fi divulgate secrete importante.

Săgetător

Tonus fizic şi stare emoţională

Luna Nouă de sâmbăta aceasta se perfecţionează în casa viitorului din horoscopul tău general, revitalizându-ţi speranţa în iniţiative şi planuri pentru care îţi pierduseşi interesul sau pe care le-ai crezut pierdute. Ai încredere că o vor lua din loc cât de curând şi eşti dispus(ă) să crezi în ele iar.

Bani şi carieră

Pe unii(ele) nativi(e) ai(le) acestui semn, dimineaţa zilei de sâmbătă i/le-ar putea surprinde la serviciu, fie din pricina unei urgenţe, fie din dorinţa de a termina un proiect înainte cu mult de expirarea termenului-limită. Este clar că îşi doresc să acceadă rapid pe scara ierarhică de la locul de muncă.

Familie, prieteni şi cuplu

Aceeaşi casă în care are loc Luna Nouă mai simbolizează şi viaţa socială, semn că nu vor lipsi din acest weekend ieşirile cu prietenii şi contactul cu persoane noi care îţi împărtăşesc viziunile şi idealurile. Caută doar ca duminică să nu te dedai la cheltuieli prea mari cu anturajul tău.

Capricorn

Tonus fizic şi stare emoţională

Poate că nu ai prea multă energie în acest weekend, dar cel puţin în prima parte a zilei de sâmbătă, eşti activ(ă) mental şi pregătit(ă) să încerci tot felul de lucruri noi. Delectează-te cu o carte bună, ieşi din oraş, pleacă într-o drumeţie şi clăteşte-ţi ochii cu peisaje noi, exotice.

Bani şi carieră

Luna Nouă de sâmbăta aceasta are loc tocmai în casa carierei din horoscopul tău general, prilej numai bun ca, în următoarele două săptămâni, să te concentrezi mai mult asupra acestui sector al vieţii tale. Poţi face progrese la care nici cu gândul nu gândeai dacă ai o atitudine proactivă mereu.

Familie, prieteni şi cuplu

Duminica aceasta poate veni la pachet cu unele tensiuni între tine şi unele figuri de autoritate din viaţa ta. Te aştepţi poate ca unele decizii şi viziuni să îţi fie respectate, dar tatăl, mama sau cineva din familie pe care îl respecţi le judecă foarte aspru şi te dezamăgeşte profund.

Vărsător

Tonus fizic şi stare emoţională

Luna Nouă de sâmbăta aceasta se desăvârşeşte tocmai în casa filozofiei de viaţă din horoscopul tău general, semn că ar trebui să aduci unele ajustări sistemului tău de valori, principii şi credinţe. O schimbare scurtă de peisaj te poate ajuta să îţi pui ordine în gânduri şi să-ţi conturezi rezoluţii.

Bani şi carieră

Acelaşi eveniment astral deschide o perioadă propice studiului şi călătoriilor. Indiferent dacă te încrii la cursuri de recalificare profesională sau perfecţionare continuă ori pleci într-o delegaţie foarte importantă, trebuie să ştii că astrele sunt alături de tine şi te susţin în tot ceea ce ţi-ai propus să realizezi cu ele.

Familie, prieteni şi cuplu

În cursul zilei de duminică, ar putea apărea unele tensiuni între tine şi partenerul de viaţă pe tema banilor şi a bunurilor câştigate şi/ sau deţinute la comun. Te deranjează poate felul în care înţelege să le administraţi şi aveţi idei diferite despre ce anume ar fi bine să faceţi.

Peşti

Tonus fizic şi stare emoţională

Luna Nouă de sâmbăta aceasta se manifestă în casa transformărilor din horoscopul tău general, dând startul unei perioade în care pot avea loc evenimente cu impact emoţional destul de puternic. Acest lucru nu înseamnă că vor fi exclusiv negative, ci că vor provoca un răspuns afectiv imediat din partea ta.

Bani şi carieră

Aceeaşi casă în care are loc acest eveniment astral mai este asociată şi cu finanţele sau asset-urile administrate şi/ sau de care dispui cu partenerul de viaţă şi/ sau afaceri. Trebuie să creionaţi noi reguli şi limite cu privire la (ab)uzul acestora, căci altfel riscă să apară discuţii în contradictoriu.

Familie, prieteni şi cuplu

Lunaţia aceasta produce efecte şi în plan sentimental, ducând la un nivel superior relaţiile funcţionale şi ridicând nivelul de toxicitate din acelea care au luat-o pe o pantă descendentă. Vezi cum stai cu partenerul şi ia acest eveniment astral drept o alarmă de trezire dacă v-aţi distanţat în ultimul timp.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/2-mihai-constantinescu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/2-mihai-constantinescu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Sâmbăta aceasta se perfectează Luna Nouă din semnul Balanţei, sursă de oportunităţi pentru zodiile de Aer (Gemeni, Balanţă şi Vărsător) şi de provocări pentru semnele Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn). Duminică, se reiterează aceste tendinţe prin conjuncţia Lunii cu Venus în Balanţă şi careul distonant pe care aceasta...