Felix Bănilă a declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii încearcă identifice o soluţie astfel încât să obţină de la mama Luizei probele biologice, subliniind că legea este egală pentru toţi şi că trebuie să se supună. Şeful DIICOT spune că speră ca membrii familiei Melencu să „devină mai înţelepţi”.

Imaginea articolului Procuror-şef DIICOT, despre scandalul de la casa Melencu: Sperăm că membrii familiei vor deveni mai înţelepţi. Încercăm să identificăm o soluţie pentru recoltarea probelor ADN

Procuror-şef DIICOT: Nu poţi invoca lipsa de încredere ca să nu te supui unei decizii judecătoreşti

„Legea este egală pentru toţi. Eu cred că ar trebui şi ei să aibă realmente interes să afle adevărul. Dacă victima ar fi în viaţă, noi trebuie să desfăşurăm cu maximă celeritate cercetările pentru a epuiza una din variante”, a declarat Felix Bănilă, pentru MEDIAFAX.

Procurorul-şef DIICOT a mai precizat că jandarmii prezenţi la casa familiei Melencu au încercat să poarte un dialog civilizat pentru a pune în aplicare mandatul de aducere.

„Noi încercăm să identificăm o soluţie. Aţi văzut că la faţa locului, au mers cei însărcinaţi cu punerea în executare a mandatului de aducere, au încercat să aibă un dialog civilizat, normal cu dumnealor, au acuzat o stare de sănătate, au venit cei de la ambulanţă, au refuzat să meargă la spital, deşi am înţeles că personalul medical a recomandat deplasarea la unitatea spitalicească. (…) Noi sperăm că vor deveni mai înţelepţi şi o să înţeleagă necesitatea, pentru că este .şi in interesul dumnealor”, a mai spus acesta.

Procurorii de caz vor lua o decizie dacă, în continuare, mama Luizei refuză să coopereze.

La domiciliul familiei Melencu au fost vineri agenţii procedurali şi jandarmii pentru a pune în executare mandatul DIICOT de aducere a mamei Luizei pentru prelevarea probelor biologice. Aceasta a leşinat în timp ce se certa cu jandarmii şi a fost nevoie de intervenţia unei Ambulanţe.

Procuror-şef DIICOT, despre intervenţia jandarmilor la casa familiei Melencu: Nu poţi invoca lipsa de încredere ca să nu te supui unei deciziij judecătoreşti

Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, susţine că intervenţia pentru ducerea mamei Luizei la DIICOT a fost aprobată printr-o decizie judecătorească şi că nimeni nu poate invoca lipsa de încredere ca să nu se supună unei astfel de hotărâri.

Bănilă, a explicat că probele care trebuie recolate pentru efectuarea unui nou test ADN pot fi luate doar de la mamă, fiind vorba de un ADN mitocondrial, care se transmite pe linie maternă.

„Am dispus o comisie rogatorie în Statele Unite pentru a ne sprijini în efectuarea unei noi expertize ADN printr-un procedeu care nu este omologat în România. Pentru aceasta avem nevoie de probe de comparaţie pe care să le ridicăm de la mama victimei. Este vorba de un ADN mitocondrial pe care trebuie să-l recoltăm, acest ADN se transmite pe linie maternă, doar de la mamă putem avea probe de comparaţie”, a explicat, la Antena 3, procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă.

El a mai spus că mama Luizei a fost invitată la sediul DIICOT ca să i se explice aceste lucruri, dar a refuzat, apoi a fost amendată, iar în final a fost emis un mandat de aducere.

„Ieri, avocatul părţii civile a fost prezent la sediul DIICOT, i s-a arătat decizia dată de judecator în acest sens”, a mai spus Felix Bănilă.

În ceea ce priveşte intervenţia de vineri după-amiază de la casa familiei Melencu, procurorul şef al DIICOT susţine că aceasta a fost făcută legal.

„După cum aţi văzut nu s-au dus într-un exerciţiu de forţă excesivă, au încercat să le explice despre ce este vorba, a fost prezent un ofiţer de poliţie judiciară”, a mai spus procurorul-şef al DIICOT.

„Nimeni nu este îndreptăţit să invoce lipsa de încredere pentru a nu se supune executării unei decizii a judecătorilor”, a adăugat Felix Bănilă.

Mama Luizei a explicat, vineri, refuzul de a merge la DIICOT Craiova, spunând că nu mai are încredere în nimeni. „Noi suntem doi, ei sunt 15”, a spus Monica Melencu, precizând că autorităţile încercă să muşamalizeze cazul dispariţiei fiicei ei.

„Nu mai am încredere în nimeni, uitaţi-vă câte muşamalizări se fac. Ce vor să facă, oricum cazul fiicei mele a fost muşamalizat, dacă nu se întâmpla cu Alexandra. Asta vor să facă, asta e părerea mea, eu acele probe le-am dat”, a declarat mama Luizei la Antena 3.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7481381-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7481381-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Felix Bănilă a declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii încearcă identifice o soluţie astfel încât să obţină de la mama Luizei probele biologice, subliniind că legea este egală pentru toţi şi că trebuie să se supună. Şeful DIICOT spune că speră ca membrii familiei Melencu să „devină mai înţelepţi”. ...