Mike Pompeo, secretarul american de Stat, a acuzat regimul de la Damasc de comiterea unui atac cu arme chimice în luna mai şi a avertizat că Statele Unite vor riposta la această acţiune, informează postul Fox News.


Imaginea articolului Mike Pompeo acuză Siria de comiterea unui nou atac cu arme în chimice

Mike Pompeo acuză Siria de comiterea unui nou atac cu arme în chimice

Şeful diplomaţiei de la Washington a declarat joi că oficialii americani au ajuns la concluzia că forţele regimului Bashar Assad au folosit clor în cursul unui atac asupra insurgenţilor ce controlează provincia Idlib.

“Regimul Assad este responsabil de nenumărate atrocităţi, dintre care unele se ridică la nivelul crimelor de război şi al crimelor împotriva umanităţii”, a declarat Pompeo.

“SUA nu vor permite ca aceste atacuri să rămână nepedepsite şi nici nu îi vom tolera pe cei care aleg să ascundă aceste atrocităţi”, a adăugat oficialul american, completând că: “preşedintele Trump a fost destul de energic în ceea ce priveşte protejarea lumii de utilizarea de arme chimice”.

În aprilie 2018, SUA, Marea Britanie şi Franţa au efectuat raiduri aeriene în Siria ca reacţie la presupusa utilizare de arme chimice de către regimul Assad în cursul unui atac asupra rebelilor care controlau o periferie a Damascului. Peste 40 de persoane au murit în urma utilizării de arme chimice.

Zeci de mii de oameni au decedat, iar peste 13 milioane de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele din cauza războiului civil din Siria, izbucnit în 2011.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/bomba-arme-biologice-afp.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/bomba-arme-biologice-afp-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mike Pompeo, secretarul american de Stat, a acuzat regimul de la Damasc de comiterea unui atac cu arme chimice în luna mai şi a avertizat că Statele Unite vor riposta la această acţiune, informează postul Fox News. ...