Voluntari a ajuns la al şaselea eşec la rând în sezonul regulat al Ligii 1. Ilfovenii au pierdut, în deplasare, cu Dinamo, cu scorul de 1-2. Singurul gol al echipei pregătite de Cristiano Bergodi a fost marcat de Ionuţ Balaur, în minutul 75 al partidei, la 1-0 pentru alb-roşii.

Imaginea articolului Ionuţ Balaur, Voluntari: Ne-am autodepăşit şi dacă o ţinem pe linia aceasta putem câştiga

Ionuţ Balaur, Voluntari: Ne-am autodepăşit şi dacă o ţinem pe linia aceasta putem câştiga

“Din păcate am avut o seară plină de ghinion, penalty, o fază de poartă, am avut un plus şi nu am putut să scoatem un punct, să putem câştiga”, a spus Ionuţ Balaur, la finalul meciului, la Digi Sport, care însă vede şi părţile bune ale echipei sale după al şaselea eşec la rând în campionat:

“Ne-am autodepăşit şi cred că dacă o ţinem pe linia aceasta putem câştiga. Se pare că suntem naivi la fazele fixe, sperăm să le corectăm şi pe viitor să nu mai primi goluri din faze fixe. Vedeţi şi dumneavostră că ne costă minimum un punct. Vom analiza cu staff-ul, cu toţi cei care sunt în club şi vom trage concluziile pentru a nu mai trăi astfel de momente pe final, cădem, primim goluri şi pierdem.

(n.red. – cum îşi vor reveni) Soluţia am arătat-o în seara asta. Să jucăm un fotbal mai agresiv, să avem dăruire mai mare, să fim mai determinaţi şi uşor, uşor se va forma un grup mai unit, mai puternic. Sunt 11, 12 jucători noi, încercăm să îi adaptăm la fotbalul din România. Cred că vom arăta bine pe viitor”.

La final, Ionuţ Balaur o “ameninţă” pe Dinamo: “Am sperat să spargem în seata asta, sper ca la următorul meci cu Dinamo să reuşim să câştigăm”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/fotbal-afp.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/fotbal-afp-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Voluntari a ajuns la al şaselea eşec la rând în sezonul regulat al Ligii 1. Ilfovenii au pierdut, în deplasare, cu Dinamo, cu scorul de 1-2. Singurul gol al echipei pregătite de Cristiano Bergodi a fost marcat de Ionuţ Balaur, în minutul 75 al partidei, la 1-0 pentru alb-roşii....