Un avion Blue Air care a decolat vineri dimineaţă, de pe Aeroportul Otopeni, a aterizat de urgenţă la Viena, după ce un pasager român a devenit agresiv. Acesta a fost reţinut de autorităţile austriece, potrivit unui comunicat al Blue Air, remis MEDIAFAX.

Imaginea articolului Cursă Blue Air, aterizare de urgenţă la Viena, după ce un pasager român a devenit agresiv - VIDEO

Un avion Blue Air a aterizat de urgenţă la Viena după ce un pasager român a devenit agresiv

“Zborul Blue Air 0B129 care a decolat de pe Aeroportul Otopeni la ora locală 7:21 cu destinaţia Stuttgart a fost direcţionat pe Aeroportul Internaţional Viena ca urmare a unui pasager agresiv. Pentru siguranţa şi securitatea pasagerilor şi a echipajului, comandantul a decis aterizarea neplanificată la Viena. Pasagerul a fost reţinut, iar în acest moment se află în custodia autorităţilor austriece. De asemenea, conform procedurilor standard, o ambulanţă a fost trimisă la aeronavă”, informează compania.

Ca urmare a acestei situaţii, zborul programat să aterizeze la Stuttgart la ora locală 8:25 a avut o întârziere de aproximativ o oră faţă de orarul de zbor iniţial. Filmarea poate fi vizionată AICI.

Segmentul de zbor Stuttgart – Sibiu a fost şi acesta afectat de situaţie, fiind operat cu aproximativ o oră întârziere.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/blue-air.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/blue-air-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un avion Blue Air care a decolat vineri dimineaţă, de pe Aeroportul Otopeni, a aterizat de urgenţă la Viena, după ce un pasager român a devenit agresiv. Acesta a fost reţinut de autorităţile austriece, potrivit unui comunicat al Blue Air, remis MEDIAFAX. ...