Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţine că omologul său american, Donald Trump, nu a făcut presiuni asupra sa în cadrul convorbirii telefonice din iulie, în cursul căreia cei doi lideri au discutat şi despre anchetarea fiului lui Joseph Biden, rival politic marcant al liderului SUA.


Imaginea articolului Zelenski susţine că preşedintele Trump nu a făcut presiuni asupra sa în conversaţia din iulie

Zelenski susţine că preşedintele Trump nu a făcut presiuni asupra sa în conversaţia din iulie

“Am avut, cred, o convorbire telefonică bună. A fost normală. Am vorbit despre multe lucruri. Aşa că sunt de părere, şi aţi citit, că nimeni nu m-a presat”, a declarat Zelenski, care s-a întâlnit miercuri la New York cu Donald Trump, în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite, informează agenţia de ştiri Tass.

Liderul de la Kiev a completat că “nu vrea să fie implicat în alegerile democratice, libere din SUA”.

La rândul său, Trump a declarat că apreciază răspunsul omologului său din Ucraina.

“Nu a fost nicio presiune (…) Nu am ameninţat pe nimeni. Totul este o mare farsă”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

De asemenea, Zelenski a precizat că autorităţile din Ucraina erau deja pregătite să întreprindă o anchetă privind cazul în care este implicat şi fiul fostului vicepreşedinte american Joseph Biden.

“Nu datorez nimic nimănui. Am spus că suntem pregătiţi să investigăm”, a răspuns Zelenski, după ce a fost întrebat dacă i-a promis lui Trump o anchetă în acest caz.

Zelenski a mai afirmat că Ucraina este o ţară independentă, iar Procuratura Generală de la Kiev este o instituţie independentă.

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, a anunţat marţi seară lansarea unei investigaţii parlamentare care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă este acuzat că i-a cerut preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o convorbire desfăşurată pe 25 iulie, să ofere informaţii compromiţătoare despre activităţi de afaceri ale lui Joseph Biden şi ale fiului acestuia, Hunter Biden.

Brad Parscale, directorul echipei de campanie electorală a lui Donald Trump, a catalogat drept “neinspirată” decizia lui Nancy Pelosi. “Democraţii au deschis oficial drumul pentru o victorie imensă a lui Donald Trump”, a spus Parscale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/hepta-4465420.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/hepta-4465420-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţine că omologul său american, Donald Trump, nu a făcut presiuni asupra sa în cadrul convorbirii telefonice din iulie, în cursul căreia cei doi lideri au discutat şi despre anchetarea fiului lui Joseph Biden, rival politic marcant al liderului SUA. ...