Deputatul PSD de Cluj, Horia Nasra susţine că, în cazul respingerii Rovanei Plumb de la funcţia de comisar european, cine a propus şi susţinut această nominalizare trebuie să-şi asume şi eşecul, transmite corespondentul MEDIAFAX.


Imaginea articolului Deputat PSD, despre respingerea Rovanei Plumb: Cine a propus şi a susţinut nominalizarea să-şi asume şi eşecul

Deputat PSD despre respingerea Rovanei Plumb: Cine a propus şi susţinut să-şi asume şi eşecul

Horia Nasra a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că guvernarea social-democrată poate continua doar într-o nouă alianţă de stânga PSD – Pro România – ALDE, iar în cazul respingerii Rovanei Plumb de la funcţia de comisar european, cine a propus şi susţinut această nominalizare trebuie să-şi asume şi eşecul.

„Nu am văzut, primit sau semnat moţiunea de cenzură, însă consider că în acest moment guvernarea social-democrată poate continua doar într-o nouă alianţă de stânga PSD – Pro România – ALDE, cu o largă majoritate parlamentară! De asemenea, un singur candidat la prezidenţiale este cea mai bună variantă la actualul preşedinte. Cât despre respingerea Rovanei Plumb, cine a propus şi susţinut această nominalizare să-şi asume şi eşecul! Pentru cei care încă vor să audă şi să evite un dezastru: scoateţi-vă ochelarii de cal!”, a spus Nasra.

Rovana Plumb a primit un vot negativ, joi, în Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) a Parlamentului European pentru funcţia de comisar european, a anunţat europarlamentarul Siegfried Mureşan.

Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) a decis, cu unanimitate de voturi, să trimită o scrisoare Comisiei Europene în care să informeze asupra faptului că există conflict de interese în cazul Rovanei Plumb şi nu poate asuma funcţia de comisar european.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7510282-mediafax-foto-alexandru-dobre-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7510282-mediafax-foto-alexandru-dobre-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Deputatul PSD de Cluj, Horia Nasra susţine că, în cazul respingerii Rovanei Plumb de la funcţia de comisar european, cine a propus şi susţinut această nominalizare trebuie să-şi asume şi eşecul, transmite corespondentul MEDIAFAX. ...