Antrenorul principal al FC Botoşani, Marius Croitoru, a explicat motivele care l-au determinat să mizeze în continuare jucători străini, chiar dacă puţini dintre străinii veniţi în ultimii doi ani au confirmat.


Imaginea articolului Marius Croitoru, antrenor FC Botoşani: Ne este foarte greu să aducem jucători prin transfer

Marius Croitoru, antrenor FC Botoşani: Ne este foarte greu să aducem jucători prin transfer

Tehnicianul spune că şi-ar dori să lucreze cu fotbalişti români dacă clubul nu-şi permite să-i plătească. Marius Croitoru a declarat că a încercat să aducă inclusiv jucători care au evoluat pentru FCSB, numai că aceştia nu au acceptat să vină la Botoşani pe un contract de 5.000-6.000 de euro lunar.

„Nouă ne este foarte greu să aducem jucători prin transfer, iar jucătorii români sunt scumpi. Noi nu ne putem permite să transferăm jucători tineri români. Doar prin scouting, jucători la care au renunţat alţii. Noi să-i ajutăm şi ei să redevină ce au fost. E greu să aduci un jucător liber care a fost la Steaua (n.r. – FCSB) sau CFR pentru că nu le poţi acoperi salariile. Am vrut să aduc un jucător lăsat liber de Steaua, dar a cerut un salariu mare. Ce echipe din România transferă? Craiova, CFR şi FCSB? Poate şi Sepsi, dar acolo este altă problemă şi nu vreau să o discut. Toate echipele din România merg pe jucători liberi de afară. Noi nu suntem ajutaţi, nu avem bani publici”, a spus Marius Croitoru.

Antrenorul Botoşaniului spune că trebuie răbdare cu jucătorii străini, deoarece au nevoie de timp pentru a se acomoda. El este convins că o parte dintre aceştia vor deveni jucători de bază, aşa cum s-a întâmplat cu Jonathan Rodriguez.

„Sunt mulţumit. De ce să nu fiu mulţumit? E uşor să spui că nu a jucat nu ştiu cine sau că nu s-a ridicat la nivelul la care ne aşteptam cu toţii. Am jucat fotbal şi ştiu cum este să te duci în altă parte, în ţară la tine. Dar să te duci la mii de kilometri, nu cunoşti limba. Lui Rodriguez i-a trebuit un an de zile, în care a jucat două meciuri şi toată lumea a vrut să-l dea afară. Au nevoie de timp, de acomodare”, a mai spus Marius Croitoru.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/6075577-mediafax-foto-vlad-stan-16.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/6075577-mediafax-foto-vlad-stan-16-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Antrenorul principal al FC Botoşani, Marius Croitoru, a explicat motivele care l-au determinat să mizeze în continuare jucători străini, chiar dacă puţini dintre străinii veniţi în ultimii doi ani au confirmat. ...