Preşedintele Iranului Hassan Rouhani a declarat marţi că va lua în considerare o întâlnire „la orice nivel” pentru a afla ce doreşte administraţia Trump printr-un acord nuclear – dar nu înainte de ridicarea sancţiunilor împotriva ţării sale, potrivit Associated Press.


Imaginea articolului  Iranul va lua în considerare o întâlnire cu Trump dacă îi vor fi riidcate sancţiunile

Iranul va lua în considerare o întâlnire cu Trump dacă îi vor fi riidcate sancţiunile

Prezent la Adunarea Generală ONU, Hassan Rouhani a reiterat că nici măcar nu va lua în considerare o întâlnire cu preşedintele Donald Trump, atâta timp cât sancţiunile extrem de dure impuse începând din 2018 ca urmare a eretragerii lui Trump din Acordul nuclear din 2015, vor fi în vigoare.

Rouhani a vorbit cu un grup mic de repurteri americani, cu puţin timp înainte ca Trump să ia cuvântul în Adunarea Generală a ONU, unde preşedintele american a explodat acuzând Iranul că este „însetat de sânge” şi cu o agresivitate în creştere.

Rouhani a declarat că a discutat cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, telefonic – şi în persoană, luni, la New York, la marginea reuniunii ONU. Macron încearcă să intermedieze o întâlnire Trump-Rouhani.

Rouhani a respins orice progres diplomatic cu comentariile sale conform cărora Iranul nu va negocia atâta timp cât sancţiunile vor fi în vigoare.

Apoi a adăugat: „Nimeni nu ştie ce va face America mâine”.

Preşedintele american Donald Trump a declarat, în discursul susţinut marţi la New York, că Iranul reprezintă “cea mai mare ameninţare la adresa statelor care vor pacea” şi că nicio naţiune nu ar trebui să “subvenţioneze setea de sânge” a acestuia, relatează CNN.

“Recordul regimului iranian privind morţii şi distrugerea este bine cunoscut de către noi toţi. Acest regim iroseşte bunăstarea şi viitorul propiei naţiuni într-o misiune fanatică de a obţine arme nucleare şi condiţiile necesare pentru a le livra”, a declarat Donald Trump.

“Nicio naţiune nu ar trebui să subvenţioneze setea de sânge a Iranului”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Acesta a menţionat în mod specific atacurile care au vizat rafinării din Arabia Saudită, afirmând că Statele Unite au impus sancţiuni ca răspuns la acestea.

“Cât timp acest comportament al Iranului va continua, sancţiunile nu vor fi ridicate”, a avertizat preşedintele american.

Franţa, Marea Britanie şi Germania transmit că este clar că Iranul este responsabil pentru atacul asupra instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită şi a solicitat Teheranului să fie de acord cu negocierea programelor sale nucleare şi de rachete, precum şi securitatea regională.

“A sosit momentul ca Iranul să accepte un cadru de negociere pe termen lung pentru programul său nuclear, precum şi problemele de securitate regională, care includ programele sale de rachete”, au transmis cele trei guverne într-o declaraţie comună.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/hepta-2929953-4.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/hepta-2929953-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele Iranului Hassan Rouhani a declarat marţi că va lua în considerare o întâlnire „la orice nivel” pentru a afla ce doreşte administraţia Trump printr-un acord nuclear - dar nu înainte de ridicarea sancţiunilor împotriva ţării sale, potrivit Associated Press. ...