Autorităţile au transmis că olandezul suspectat de uciderea unei fetiţe în judeţul Dâmboviţa ar fi intrat intenţionat cu maşina într-un camion pe o şosea din zona Escharen, Olanda, informează publicaţia De Telegraaf. Poliţia a presupus iniţial că ar fi fost vorba de un accident, însă în cursul anchetei s-a stabilit că şoferul a vrut să se sinucidă

Preşedintele-ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a desemnat-o pe Dana Spinant în funcţia de purtător de cuvânt adjunct al Executivului european, se arată într-un comunicat al instituţiei europene, potrivit de site-ului Politico.

Plenul Senatului a respins, ieri, solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, în prezent senator PSD.

Ministrul de Externe Ramona Mănescu a participat, ieri, la deschiderea primului Summit ONU privind Acţiunea Climatică. România şi-a anunţat intenţia de a se alătura unor iniţiative concrete de luptă împotriva efectelor schimbărilor climatice.

Tânăra activistă suedeză pentru climă, Greta Thunberg, şi alţi 15 copii au depus, ieri, o plângere la Naţiunile Unite, acuzând cinci dintre marile economii ale lumii că au încălcat drepturile omului prin faptul că nu au luat măsuri adecvate pentru a opri criza climatică, potrivit CNN.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/burleanu-visan-mediafax.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/burleanu-visan-mediafax-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Autorităţile au transmis că olandezul suspectat de uciderea unei fetiţe în judeţul Dâmboviţa ar fi intrat intenţionat cu maşina într-un camion pe o şosea din zona Escharen, Olanda, informează publicaţia De Telegraaf. Poliţia a presupus iniţial că ar fi fost vorba de un accident,...