Olandezul suspectat că a ucis fetiţa de 11 ani din localitatea Gura Suţii, judeţul Dâmboviţa, a venit în ţară miercuri şi a plecat sâmbătă.

UPDATE:Avocat: Olandezul suspect de uciderea fetiţei din Dâmboviţa putea fi împiedicat să plece România

Cetăţeanul olandez suspect de uciderea fetiţei de 11 ani din judeţul Dâmboviţa putea fi blocat să iasă din ţară dacă procurorii ar fi emis un mandat de aducere, pentru a-l audia ca martor, spune un avocat specializat pe drept penal.

Avocatul Bogdan Păun a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că cetăţeanul olandez, principalul suspect în cazul crimei din Dâmboviţa, putea fi împiediat că plece din România.

„Dacă doreau să-l blocheze să plece din ţară, puteau. Puteau emite un mandat de aducere, cel puţin, ca să-l audieze în calitate de martor. În astfel de situaţii iei măsuri urgente. Procedural, aveau toată acoperirea. Nu erau necesare probe concludente. Începi urmărirea in rem şi audiezi persoane care pot da indicii, având în vedere şi imaginile”, a declarat Păun.

UPDATE: Olandezul suspect de uciderea fetiţei din Dâmboviţa, urmărit penal pentru 3 infracţiuni

Olandezul suspect de uciderea fetiţei din Dâmboviţa este urmărit penal pentru omor calificat, lipsire de libertate prin răpire şi agresiune sexuală.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Camelia Matei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că o persoană a fost pusă sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, lipsire de libertate prin răpire şi agresiune sexuală.

Surse judiciare au declarat că este vorba despre olandezul suspect de uciderea fetiţei din Dâmboviţa.

Totodată, surse din cadrul Poliţiei Române au precizat că cetăţeanul olandez se numeşte Johannes Visscher.

Întrebată dacă se pregăteşte solicitarea unui mandat european de arestare pe numele olandezului, Camelia Matei a spus că decizia aparţine procurorului de caz.


Surse din Poliţiei au declarat, pentru MEDIAFAX, că cetăţeanul olandez a ajuns în România miercuri.

Potrivit aceloraşi surse, acesta a părăsit România sâmbătă.

Imagini cu maşina închiriată de cetăţeanul olandez au fost surprinse de camerele de supraveghere vineri, în localitatea Gura Suţii, judeţul Dâmboviţa. Primarul din localitatea Gura Suţii, Dinu Constantin, a spus că maşina nu a stat mai mult de 5 minute pe raza localităţii.

Răpirea ar fi avut loc vineri la ora 17.16, iar potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa fetiţa a fost ucisă la un interval de maxim 30-35 de minute de la momentul răpirii.

Fata de 11 ani a fost găsită moartă duminică, pe un câmp din comuna Produleşti.

Probe cu ADN-ul olandezului suspect în cazul Dâmboviţa, trimise la Institutul de Criminalistică

Probe cu ADN-ul cetăţeanului olandez bănuit că a omorât fetiţa de 11 ani din judeţul Dâmboviţa, ridicate din locuinţa închiriată de acesta în Bucureşti, au fost trimise la Institutul Naţional de Criminalistică.

Surse din Poliţiei au declarat, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii au descins în Sectorul 2 al Capitalei, la apartamentul închiriat de cetăţeanul olandez.

Au fost ridicate probe importante cu ADN-ul bărbatului, au spus sursele citate.

Probele au fost trimise la Institutul Naţional de Criminalistică, împreună cu cele găsite pe trupul fetiţei şi la locul unde aceasta a fost găsită.

Aceleaşi surse au precizat că în funcţie de rezultate ar putea fi emis mandat european de arestare.

Fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa a murit sugrumată. Imagini cu maşina închiriată de olandez

Crima teribilă din Dâmboviţa: Fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa a murit sugrumată. Imagini cu maşina închiriată de presupusul criminal

Medicii legişti au stabilit că fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa dată dispărută vineri şi găsită moartă a murit sugrumată. Au apărut şi imagini din localitatea Gura Şuţii cu maşina închiriată de principalul suspect, un cetăţean olandez. Surse din anchetă spun că maşina circula haotic.

Medicii legişti au stabilit că moartea fetiţei nu a fost cauzată de lovituri, ci copila a fost sugrumată, au declarat surse judiciare corespondentului MEDIAFAX.

„Cauza morţii a fost stabilită. Moartea nu se datorează unor lovituri, ci ştrangulării. A fost ştrangulată cu pantalonii care erau pe ea. Nu avem deocamdată confirmată o agresiune sexuală. Are urme de violenţă pe corp, iar după deces a fost şi muşcată de animale sălbatice”, au spus sursele citate.

Principalul suspect este un cetăţean olandez în vârstă de 46 de ani, care a părăsit sâmbătă România la bordul unui avion.

Maşina pe care a închiriat-o acesta a fost în zona din care a dispărut copila şi „a întârziat pe traseu aproximativ 30 de minute”.

Olandezul are antecedente penale.

Surse din anchetă spun că în urma reconstituirii traseului a reieşit că olandezul a circulat cu maşina în mod haotic, în scopul de a căuta ceva, fiind „un comportament caracteristic unui pedofil”.

Fata de 11 ani din localitatea Gura Suţii nu a mai ajuns acasă vineri de la şcoală, iar duminică a fost găsită moartă, pe un câmp din comuna Produleşti.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa declara, duminică, faptul că anchetatorii au un cerc de suspecţi în cazul morţii fetei de 11 ani din Dâmboviţa, printre suspecţi aflându-se şi un cetăţean străin.

Potrivit anchetatorilor, fetiţa de 11 ani din localitatea Gura Şuţii a fost ucisă la un interval de maxim 30-35 de minute de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16.

„Datele de urmărire penală indică la acest moment şi fără niciun fel de dubiu ne idică faptul că fetiţa la momentul sesizării organelor de urmărire penală nu mai era în viaţă. Există o certitudine”, a declarat prim-procurorul Mihai Dincă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

„Am ajuns la un autoturism cu principalul suspect în condiţiile în care am văzut că autoturismul respectiv în momentul în care a ieşit din localitatea Gura Şuţii a intrat în următoarea localitate la aproximativ 30 de minute în condiţiile în care traseul respectiv poate fi parcurs în 2-3 minute”, a mai spus prim-procurorul într-o conferinţă de presă.

Olandezul suspect de uciderea fetiţei din Dâmboviţa,lăsat să plece din ţară pentru că nu era suspect

Cetăţeanul olandez suspect de uciderea fetiţei de 11 ani din judeţul Dâmboviţa a fost lăsat să plece din ţară pentru că nu era suspect, spun surse din Poliţia de Frontieră. Reprezentanţii Parchetului Dâmboviţa spun şi ei că olandezul nu putea fi oprit.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Camelia Matei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cetăţeanul olandez, principalul suspect în cazul crimei din Dâmboviţa, a putut părăsi România, la bordul unui avion, întrucât „la momentul respectiv nu existau dovezi incriminatoare”.

„La momentul respectiv nu existau dovezi incriminatoare. Cercetările nu-l indicau drept suspect”, a declarat Matei.

Camelia Matei a adăugat că analizele de laborator vor indica dacă fetiţa de 11 ani, răpită şi apoi ucisă, a fost agresată sexual sau nu.

La rândul lor, surse din Poliţia de Frontiera au precizat, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii nu îl puteau opri să plece din ţară deoarece olandezul nu era suspect şi nici fusese dispusa o măsură preventivă pe numele lui.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/db-2.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/db-2.pngrootstireaUncategorised
Olandezul suspectat că a ucis fetiţa de 11 ani din localitatea Gura Suţii, judeţul Dâmboviţa, a venit în ţară miercuri şi a plecat sâmbătă. ...