Ministrul de Externe Ramona Mănescu a discutat, luni, cu omologul său din statul Qatar despre crearea la Bucureşti a unor mecanisme destinate promovării cooperării economice şi sectoriale, sub forma unor comisii mixte şi/sau forumuri economice.


Imaginea articolului Ramona Mănescu a discutat cu ministrul de Externe din Qatar despre crearea unor comisii mixte la Bucureşti pentru promovarea cooperarii economice

Ramona Mănescu a discutat cu ministrul de Externe din Qatar despre crearea unor comisii mixte la Bucureşti pentru promovarea cooperarii economice

„Ministrul afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu, a avut, în marja celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, o întrevedere cu Viceprim-ministrul şi ministrul afacerilor externe al Statului Qatar, şeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani.Cu această ocazie, şefii celor două diplomaţii au remarcat tendinţa de creştere şi aprofundare a dialogului politico-diplomatic bilateral, ca urmare a vizitelor recente la nivel înalt, precum şi a frecventelor contacte între experţii români şi qatarezi în diverse domenii de interes reciproc. În acest context, Ministrul afacerilor externe a exprimat deschiderea autorităţilor de la Bucureşti privind crearea unor mecanisme destinate promovării cooperării economice şi sectoriale, sub forma unor comisii mixte şi/sau forumuri economice”, se arată într-un comunicat de presă transmis de MAE.

Instituţia precizează că, „oficialii român şi qatarez au apreciat oportună continuarea schimbului de opinii privind situaţia regională şi internaţională de securitate, inclusiv noile ameninţări la adresa acesteia, atât în cadrul contactelor bilaterale, cât şi cu prilejul reuniunilor internaţionale preconizate a avea loc în perioada următoare”.

Ministrul de Externe Ramona Mănescu se află în SUA, în perioada 22 – 29 septembrie, unde efectuează o vizită de lucru alături de premierul Viorica Dăncilă şi ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/ramona-manescu-marius-dumbraveanu-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/ramona-manescu-marius-dumbraveanu-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministrul de Externe Ramona Mănescu a discutat, luni, cu omologul său din statul Qatar despre crearea la Bucureşti a unor mecanisme destinate promovării cooperării economice şi sectoriale, sub forma unor comisii mixte şi/sau forumuri economice. ...