La ambasada Israelului are loc, duminică, un exerciţiu antitero organizat de SRI şi instituţiile din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, urmând să fie testate, printre altele, răspunsul în teren al autorităţilor cu responsabilităţi, anunţă Serviciul.

217 afişări

În aceste momente, la ambasada Israelului are loc un exerciţiu antitero organizat de Serviciul Român de Informaţii, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, şi instituţiile partenere din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de SRI, vor fi testate răspunsul în teren al autorităţilor cu responsabilităţi, coordonarea activităţilor, dar şi derularea în comun de măsuri investigative şi post-incident.

Va fi transmis şi un mesaj pe sistemul Ro Alert în zona ambasadei Israelului din Bucureşti.

Concret, a fost simulat un atac armat în incinta imobilului în care funcţionează ambasada, precum şi detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat.

Astfel s-a testat răspunsul dispozitivului de protecţie al ambasadei, precum şi efectuarea intervenţiei pirotehnice, potrivit SRI.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

<!—->


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/presedintele-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/presedintele-1.jpgrootstireaUncategorised
...