Bianca Andreescu (5 WTA), noua campioană de la US Open, a fost întâmpinată de o mulţime de fanii la sosirea în ţara natală, însă sportiva din Canada a fost implicată într-un scandal fără voia sa.


Imaginea articolului Premierul Canadei, Justin Trudeau, CRITICAT pentru faptul că a îmbrăţişat-o pe Bianca Andreescu / FOTO

Premierul Canadei, Justin Trudeau, criticat pentru faptul că a îmbrăţişat-o pe Bianca Andreescu / FOTO: HEPTA

La parada Biancăi Andreescu din Celebration Square (Mississauga) a luat parte şi Justin Trudeau, premierul Canadei, care a felicitat-o pe tenismenă. Acesta a îmbrăţişat-o pe sportiva de origine română, părând foarte apropiat de aceasta, însă gesturile sale au fost considerate mult prea familiare de câţiva politicieni canadieni. Lindra Frum, membră a Partidului Conservator, a adresat o întrebare cu subînţeles pe reţelele de socializare: “Doamnelor de pe Twitter, ce vă deranjează mai mult în aceste fotografii? Invadarea spaţiului personal sau contactul vizual intim nedorit?”.

„Justin Trudeau are 47 de ani. Nu a întâlnit-o pe Bianca Andreescu până atunci, nu sunt prieteni. Ea are 19 ani. Trudeau a îmbrăţişat-o foarte puternic, cu ochii închişi, lipit de ea. Ce om dubios!”, a scris şi Ezra Levant, un alt activist politic canadian.

Evenimentele au avut loc cu aproximativ o lună înainte de alegerile din Canada.

FOTO: HEPTA


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/hepta-4598405.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/hepta-4598405-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Bianca Andreescu (5 WTA), noua campioană de la US Open, a fost întâmpinată de o mulţime de fanii la sosirea în ţara natală, însă sportiva din Canada a fost implicată într-un scandal fără voia sa. ...