Preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său american, Donald Trump, se vor întâlni în cadrul Adunării Generale ONU din New York pentru a discuta, printre altele, despre criza din Iran, a declarat o sursă din cadrul Palatului Elysee, citată de Reuters.

28 afişări


Imaginea articolului Emmanuel Macron şi Donald Trump se vor întâlni în cadrul Adunării Generale ONU

Emmanuel Macron şi Donald Trump se vor întâlni în cadrul Adunării Generale ONU

Franţa va continua eforturile pentru detensionarea crizei dintre Statele Unite şi Iran, a adăugat oficialul francez.

Franţa a transmis joi că revendicarea atacurilor ce au vizat rafinării din Arabia Saudită de către rebelii huthi din Yemen nu este credibilă, iar Parisul va relua eforturile de a detensiona relaţiile între Statele Unite şi Iran.

Atacurile cu drone care au vizat rafinării din Arabia Saudită afectează aproximativ jumătate din producţia de petrol saudită, a informat cotidianul Financial Times. Insurgenţii huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, au revendicat atacurile cu drone care au provocat incendii la centrele saudite de rafinare a petrolului din Abqaiq şi Khurais.

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene. Tensiunile s-au amplificat după ce Iranul a doborât o dronă militară americană şi în contextul atacurilor asupra unor rafinării din Arabia Saudită, atribuite de SUA Iranului.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

<!—->


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/hepta-3012089.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/hepta-3012089-300x300.jpgrootstireaUncategorised
...