Deputatul Horia Nasra, înlocuit de CEx al PSD cu jurnalistul Liviu Alexa la conducerea PSD Cluj, susţine, joi, că decizia luată de conducerea partidului este greşită şi spune că acesta nu mai este PSD-ul în care a intrat în urmă cu 12 ani.


Imaginea articolului Horia Nasra, înlocuit la şefia PSD Cluj: Conducerea partidului a luat o decizie greşită

Horia Nasra, înlocuit la şefia PSD Cluj: Conducerea partidului a luat o decizie greşită

Deputatul Horia Nasra a reacţionat, joi, pe Facebook, după ce cu o zi înainte CEx al PSD a decis înlocuirea lui din funcţia de preşedinte al PSD Cluj cu jurnalistul Liviu Alexa.

„Liviu Alexa nu mă poate reprezenta. Conducerea PSD a luat o decizie greşită, cu siguranţă că din cei 33 de primari se găsea un lider! Nici măcar nu au fost anunţaţi colegii mei. Cât despre alegeri libere 🙂 să fim serioşi… este mai uşor să conduci un partid prin interimari!”, a scris deputatul într-o postare pe reţeaua de socializare.

El susţine că PSD nu mai este partidul în care a intrat în urmă cu 12 ani.

„Acesta nu este PSD-ul în care am intrat acum 12 ani! O spun cu profund regret. Am crezut ca duşul rece din 26 mai ne va trezi la realitate, însă se pare că m-am înşelat…”, a completat Horia Nasra.

Anunţul de înlocuire a lui Horia Nasra de la conducerea PSD Cluj a fost făcut miercuri seara de preşedintele partidului Viorica Dăncilă.

„Un alt subiect pe care l-am abordat a fost legat de organizaţiile în teritoriu. Am numit la PSD Cluj un alt preşedinte interimar, pe Liviu Alexa, şi sperăm ca la Cluj să fie mult mai bun decât a fost acum”, a declarat şeful PSD, care a precizat că decizia vine pe fondul rezultatelor slabe la alegeri.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/psd-8.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/psd-8-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Deputatul Horia Nasra, înlocuit de CEx al PSD cu jurnalistul Liviu Alexa la conducerea PSD Cluj, susţine, joi, că decizia luată de conducerea partidului este greşită şi spune că acesta nu mai este PSD-ul în care a intrat în urmă cu 12 ani. ...