Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Biroul Politic Executiv al ALDE se va reuni, luni, pentru a lua o decizie cu privire la strategia la moţiunea de cenzură. Liderul formaţiunii a precizat că, în opinia sa, ALDE ar trebui să semneze moţiunea.


Imaginea articolului Călin Popescu Tăriceanu: Cred că în momentul de faţă ALDE, ca partid de opoziţie, trebuie să semneze moţiunea

Călin Popescu Tăriceanu: Cred că în momentul de faţă ALDE, ca partid de opoziţie, trebuie să semneze moţiunea

„ALDE discută luni în Biroul Politic Executiv care e atitudinea. Eu cred că în momentul de faţă, ca partid de opoziţie, ALDE trebuie să semneze moţiunea”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, joi seară, la Digi 24.

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat, joi, că, în urma discuţiilor cu colegii săi din Camera Deputaţilor, toţi deputaţii „loiali” ALDE semnează moţiunea de cenzură care ar urma să fie depusă de PNL împotriva Guvernului. Vosganian a mai anunţat că a semnat moţiunea.

PNL doreşte să depună moţiunea de cenzură săptămâna viitoare, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX. Între timp, negocierile continuă cu celelalte partide, precum ALDE şi Pro România, au precizat sursele citate. Moţiunea de cenzură este susţinută deja de USR şi PMP.

Liberalii vor să strângă cel puţin 233 de semnături pentru a se asigura că moţiunea va fi adoptată de Parlament.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/tari-7.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/tari-7-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Biroul Politic Executiv al ALDE se va reuni, luni, pentru a lua o decizie cu privire la strategia la moţiunea de cenzură. Liderul formaţiunii a precizat că, în opinia sa, ALDE ar trebui să semneze moţiunea. ...