Curtea Constituţională a României are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri sesizarea USR privind numirea de către Parlament a lui Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).


Imaginea articolului CCR discută, miercuri, sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacşu la ANRE

CCR discută, miercuri, sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacşu la ANRE

„Profilul lui Marian Neacşu este incompatibil cu cerinţele prevăzute de lege pentru această funcţie întrucât nu are vechimea şi experienţa care sunt cerute de lege. În plus, el nu poate ocupa un loc în Comitetul de Reglementare al ANRE întrucât a primit o condamnare penală definitivă!”, a scris Cristina Prună, pe 5 iulie, pe Facebook.

Deputatul USR a adăugat că partidul intenţionează să modifice Legea 160/2012, prin care a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă privind funcţionarea ANRE, în vederea eliminării lacunelor legislative care permit unui condamnat penal să fie numit la conducerea unei instituţii publice.

„Aşteptăm cu interes răspunsul CCR pe această speţă. În plus, vom demara demersurile pentru a modifica Legea nr. 160/2012 care a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind funcţionarea ANRE în sensul de a elimina lacunele legislative care au permis ca un condamnat penal să poată fi numit în fruntea unei instituţii publice. USR a fost singurul partid de opoziţie prezent în comisie la simulacrul de şedinţă de audieri a candidaţilor în Parlament şi a pus reflectorul încă de la început pe nerespectarea procedurilor parlamentare”, a conchis Cristina Prună.

Pe 26 iunie, fostul secretar general al PSD Marian Neacşu, membru al Pro România, a fost votat, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în funcţia de vicepreşedinte al ANRE.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/89986193-l.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/89986193-l-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Curtea Constituţională a României are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri sesizarea USR privind numirea de către Parlament a lui Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). ...